Încă trei bebeluși duși la operații în străinătate de Asociația „Blondie”! Asociația are nevoie de sprijin pentru a salva cât mai multe vieți
Toți cei trei copii duși azi la Milano sunt în stare critică, intubați și ventilați mecanic și nu ar fi putut fi transportați altfel. Copiii sunt însoțiți de trei medici, între care dr. Cătălin Cârstoveanu, șeful Secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți a Spitalului Marie Curie. La întoarcere va fi adus în țară un alt bebeluș, în vârstă de o lună și jumătate, care a fost deja operat la Milano, el fiind dus acolo tot de asociație, cu avionul, în urmă cu o lună.
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea
Conform declarațiilor doctorului Cârstoveanu, de la începutul anului, 30 de nou-născuți au murit pe lista de așteptare a secției de terapie intensivă pe care o conduce.
“Când am lansat asociația anul trecut nu am visat vreodată că vom ajunge în situația de a realiza zboruri medicale, zboruri care fac diferența între viață și moarte. În martie anul acesta, în timpul lock-down-ului, au ajuns la noi niște părinți disperați al căror copil urma să fie externat dintr-un spital din Italia și nu existau zboruri cu care să se întoarcă acasă. Am decis să ajutăm atunci și nu ne-am mai oprit. Costul total al curselor aeriene efectuate până în prezent este de circa 255.000 euro, cei mai mulți bani provenind din donații individuale. Săptămâna aceasta vom realiza trei astfel de zboruri și, chiar dacă nu știm acum cu ce o sa le plătim, nu ne dăm bătuți, la fel cum nici acești copii și părinți nu se lasă învinși de boală”, spune Adelina Toncean, fondatoarea Asociației „Blondie”.
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea
După izbucnirea pandemiei de coronavirus, Asociația “Blondie” a început să aducă acasă, cu avioane închiriate, copiii rămași blocați în spitale din Europa din cauza suspendării curselor aeriene de linie.