Câte ore rezistă noul coronavirus pe piele. De ce este importantă spălarea mâinilor în combaterea pandemiei. Studiu

Noul coronavirus SARS-CoV-2 rămâne activ pe piele timp de nouă ore, au constatat cercetători japonezi care confirmă necesitatea spălării mâinilor pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19, relatează duminică AFP.

Prin comparaţie, agentul patogen care provoacă gripa supravieţuieşte circa 1,8 ore, se arată în studiul publicat luna aceasta de revista Clinical Infectious Diseases.

„Supravieţuirea timp de 9 ore a SARS-CoV-2 (care provoacă boala COVID-19) pe pielea umană poate creşte riscul de transmitere prin contact, comparativ cu virusul gripei A (H1N1), accelerând astfel pandemia”‘, relevă studiul.

Cercetătorii japonezi au testat eşantioane de piele prelevate la autopsie de la persoane decedate, aproximativ la o zi după moarte.

Coronavirusul şi virusul gripei devin ambii inactivi la 15 secunde după aplicarea soluţiei cu etanol folosit în dezinfectantele pentru mâini.

alba24