Imaginile pe care oamenii le așteptau cu atâta nerăbdare… Vaccinuri anti-Covid produse în Belgia, de un gigant farmaceutic (video)
Presa britanică a publicat, astăzi, imagini filmate într-una din fabricile gigantului farmaceutic Pfizer, situată în orașul belgian Puurs. Imagini așteptate cu atâta nerăbdare… care arată începerea producției la scară a vaccinurilor anti-Covid. Deocamdată, se așteaptă rezultatele ultimelor teste efectuate pe subiecți umani și, dacă totul va fi bine, mult-așteptatele sticluțe cu vaccin vor începe să fie comercializate. Oficiali ai companiei farmaceutice au anunțat că au fost deja produse câteva sute de mii de doze din noul vaccin. Până la sfârșitul anului vor putea fi scoase pe piață o sută de milioane de unități de vaccinuri. „Pentru imunizare, fiecare persoană va avea nevoie de două doze”, a afirmat un oficial Pfizer.
Și britanicii au anunțat, la rândul lor, că se află pe ultima sută de metri cu scoaterea pe piață a unui vaccin anti-Covid. Dacă testele pe voluntari vor fi finalizate cu succes, vaccinul Oxford-Astra Zeneca va fi gata în luna decembrie a acestui an.