Atilla cel voinic și slugile sale credincioase – CURIERUL ROMÂNESC
Acum ceva timp, după alegeri, eram cu toții stupefiați de faptul că UDMR a obținut voturi în județe din România unde nu există comunități de maghiari. Nu ne venea să credem că sute și sute de voturi au fost înregistrate în dreptul UDMR prin Vrancea, Vaslui, Olt și câte și mai câte alte județe fără locuitori vorbitori de hunică, pannonică sau cum vreți să îi spuneți, inclusiv maghiară…
Am bănuit atunci că PSD-ul a trasat sarcină unor membri să voteze candidații UDMR, în contrapartidă cu sprijin în Parlament. Totuși, până și cei din conducerea de atunci a PSD-ului și a PNL-ului erau consternați de scorul mare al UDMR-ului în restul țării, ceea ce a dovedit că în realitate ne aflam în fața unui joc dublu al maghiarilor, care ceruseră de la ambii giganți sprijin la vot, oferindu-le ambilor un iluzoriu viitor sprijin în forul legislativ.
Iată că aflăm zilele acestea că șefa cancelariei prefectului liberal din Vrancea, pe numele ei Mihalcia, a fost desemnată ca reprezentant al UDMR în Biroul Electoral Județean. În primă fază se afla pe lista cu persoanele desemnate de PNL în BEJ, dar după ce au constatat că nu pot desemna decât un singur reprezentant, liberalii au bătut palma cu UDMR-ul, punându-și omul pe lista UDMR și eliminând astfel șansa altui partid, de exemplu AUR, de a-și desemna reprezentant în BEJ.
Vedem astfel cât de hidoasă este atitudinea PNL asupra interesului românesc, căci maghiarii nu fac favoruri gratuite și vor trebui recompensați în următoarea perioadă. Ce li se va mai ceda din suveranitatea României, vom afla când va fi prea târziu.
Am acuzat ani de zile ciuma roșie de toate relele din țară, dar se pare că nu am observat și celălalt tăiș al cuțitului ce a înjunghiat România, anume tăișul PNL. Trecerea a încă patru ani fără existența unui partid cu adevărat românesc în Parlament nu este de bun augur pentru acest popor, ajuns la capătul răbdării și aflat în pragul prăbușirii morale. Iată care este miza intrării în Parlament a Alianței pentru Unirea Românilor, un coșmar pe care structurile mafiote îl vor îndepărtat prin orice mijloace și cu orice costuri.
Pe de altă parte, începem să ne explicăm de ce există atâtea fricțiuni între partidele autocatalogate ca fiind de dreapta și de ce unele dintre ele au un comportament arogant și disprețuitor la adresa celorlalți jucători.
» Citește întreg articolul pe Curierul Românesc.