Klaus Iohannis: situația din țară a devenit deosebit de gravă

Președintele României, Klaus Iohannis, consideră că situația din țară a devenit deosebit de gravă:

„Trebuie să fim conștienți, fără să intrăm în panică, de faptul că ne aflăm într-o situație de sănătate publică deosebit de gravă.

Am discutat astăzi cu experții Institutului Național de Sănătate Publică, oameni foarte dedicați, despre cum facem față acestei pandemii. Dacă vrem să avem o viață apropiată de normalitate, este absolut obligatoriu să respectăm câteva norme și măsuri.”

„Eu recomand să purtați mască tot timpul atunci când ieșiți din casă, atât în spațiile interioare, cât și în cele exterioare. Păstrarea distanței, igiena mâinilor, evitarea aglomerărilor sunt la fel de importante. Nu intenționez să revenim la starea de urgență. Se lucrează la o metodologie mai bună pentru luarea celor mai eficiente decizii în județele și localitățile unde incidența infectărilor este mai mare, astfel încât măsurile necesare să se aplice rapid și să fie evitate restricții prea dure” a declarat președintele Klaus Iohannis.

 » Citește mai multe detalii pe www.60m.ro