Anchetă în Tulcea după ce o profesoară a refuzat să poarte masca la şcoală şi a îndemnat şi copiii să facă asta

Ieri, 8 octombrie, în cadrul Poliţiei Municipiului Tulcea a fost semnalată o sesizare din oficiu cu privire la cercetarea unei infracţiuni de zădărnicire a combaterii bolilor. Este vorba despre o profesoară de la un liceu din oraş care a refuzat să poarte masca de protecţie la ore şi i-a sfătuit pe elevii săi să nu o poarte nici ei. Iată cu ce precizări a venit Inspectoratul Judeţean de Poliţie Tulcea:“…poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Tulcea s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, în cazul unui cadru didactic al unei instituţii de învăţământ, din municipiu, care nu ar fi purtat masca de protecţie în timpul orelor de curs, totodată, îndemnând mai mulţi elevi la neportul elementului de protecţie. În cauză, se efectuează cercetări cu privire la faptă, sub coordonarea organului de Parchet competent, în vederea clarificării situaţiei de fapt”.

Elev ce nu poarta corect masca de protectie in timp ce se afla in clasa

Între timp, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea a fost efectuată o plângere, venită din partea mamei unui elev în clasa a IX-a de la “Liceul Henri Coandă” din Municipiul Tulcea. Potrivit acesteia, o profesoară din liceul în care învaţă copilul ei nu utilizează deloc masca de protecţie în timpul orelor. Femeia a precizat faptul că se teme pentru siguranţa acestuia şi că, din cauza nepurtării măştii de protecţie, se gândeşte la riscul ca familia ei să se îmbolnăvească din cauza virusului adus de la şcoală: “Nu poartă nici dumneaei mască, din câte am înţeles, la nici una dintre orele ei pe care le are cu toate clasele de liceu în semn de protest faţă de măsurile Covid. Doamna a declarat elevilor că ea nu crede în această boală şi că este numai o minciună inventată de Guvern! Din cauza doamnei, copiii au început să nu mai poarte masca nici la alte ore,

 » sursa: qbebe.ro