„Cyber-porcul”: Elon Musk a prezentat un porc cu un cip implantat în creier, care i-ar putea vindeca în viitor pe oameni de Alzheimer (VIDEO)
Elon Musk şi alţi reprezentanţi ai companiei Neuralink, pe care a fondat-o în 2016 pentru studiul neuroştiinţei, au prezentat vineri primul mamifer cu un cip implantat în creier. Este vorba despre un porc căruia i-a fost inserat un dispozitiv de mărimea unei monede, cu scopul de a măsura răspunsul la diverşi stimuli.
Subiectul controversatului miliardar este porcul Gertrude, care a trăit timp de două luni cu cipul implantat. Acesta are fire de dimensiuni foarte mici, mai subţiri decât firele de păr care sunt legate de zonele creierului responsabile cu mişcarea şi simţurile, notează site-ul Digi24.ro. “Avem un porc sănătos şi fericit, iniţial timid, dar foarte energic”, a spus miliardarul, potrivit The Guardian.
Musk, un promotor al inteligenţei artificiale, a spus că cipul le permite cercetătorilor să prognozeze reacţiile porcului în funcţie de activităţile acestuia, fiind primul pas spre înţelegerea modului în care apar diferite afecţiuni ale creierului.
El a mai declarat la evenimentul de prezentare că ar vrea în viitor ca purtătorul implantului să-şi poată chema Tesla doar cu puterea minţii.
Fondată de Musk în 2016, Neuralink îşi propune să implanteze interfeţe wireless creier-computer care includ mii de electrozi în cel mai complex organ uman pentru a ajuta la vindecarea unor afecţiuni neurologice precum Alzheimer, demenţa şi leziunile măduvei spinării.
“Un dispozitiv implantabil poate rezolva de fapt aceste probleme”, a spus Musk, menţionând și afecţiuni precum pierderea memoriei, pierderea auzului, depresia şi insomnia.