Autostrada Tg.Mures-Tg.Neamt: consultantii spanioli risca penalitati

Compania care realizează completarea Studiului de Fezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț, parte din Autostrada A8, riscă să fie penalizată în cazul în care nu prestează serviciile în timp util.

Echipa managerială a CNAIR a transmis companiei Ingenieria Especializada Obra Civil e Industrial SA Madrid faptul că, în condițiile în care ritmul prestării serviciilor nu se schimbă, pot fi aplicate penalități pentru toate întârzierile nejustificate.

Lucian Bode, ministrul Transporturilor, a precizat că în prezent, stadiul investigațiilor în teren, ca de altfel al întregului obiectiv, nu este unul mulțumitor.

”Chiar dacă direcția este una bună,

 » Sursa: www.arenaconstruct.ro