5 octombrie: Ziua Internaţională a Educaţiei
În fiecare an, la începutul lunii octombrie, Şcoala românească marchează o sărbătoare care a intrat deja în tradiţie – Ziua Internaţională a Educaţiei.
Din 1994, în data de 5 octombrie, întreaga lume sărbătorește Ziua Internațională a Educației.
Dată importantă în calendarul UNESCO, 5 octombrie readuce în atenție rolul covârșitor al educației pentru orice societate.
În plus, aminteşte momentul solemn al semnării, în 1966, a recomandărilor UNESCO/ILO (International Labour Organization) referitoare la statutul profesorului. Evenimentul marchează faptul că educaţia de calitate reprezintă cheia unei reuşite profesionale.
Pentru ca această zi să fie recunoscută şi sărbătorită la nivel internaţional, pentru ca principiile celor două recomandări să fie respectate de fiecare stat în parte, federaţia globală a Uniunii Sindicatelor Cadrelor Didactice ”Education International” a lansat la 5 octombrie 1994, o campanie de promovare a meritelor cadrelor didactice şi a contribuţiei aduse de acestea în procesul educaţional, la nivel mondial.
De asemenea, a fost instituit Premiul Hamdan (2008) pentru a recompensa performanţele profesorilor.
Acesta este acordat din doi în doi ani şi constă în suma de 300.000 de dolari americani, care se împart între trei laureaţi ale căror proiecte îşi propun să îmbunătăţească performanţele şi eficienţa profesorilor.
Numele distincţiei vine de la susţinătorul proiectului, Sheikh Hamdan Bin Rashid Al-Maktoum, viceprim-ministru al Emiratelor Arabe Unite (1971-1973).
În ţara noastră Ziua mondială a educaţiei este marcată distinct de Ziua învăţătorului (5 iunie) începând cu anul 2013 şi a fost introdusă în structura anului şcolar 2013-2014, conform unei decizii luate, la 3 iunie 2013, de ministrul de atunci al Educaţiei Naţionale.