Manifestații de amploare în Germania, împotriva măștii de protecție. Mii de oameni sunt așteptați la proteste

Mii de protestatari împotriva purtării de măşti şi a restricţiilor contra pandemiei sunt aşteptaţi la Konstanz, în sud-vestul Germaniei, pentru un weekend de scandări sub supravegherea Poliţiei care se teme de escaladarea situaţiei.

Sâmbătă, un imens lanţ uman urmează să fie organizat pe malul lacului din Konstanz, la iniţiativa “gânditorilor liberi”, o adunare diversă de opozanţi ai măsurilor legate de pandemia de COVID-19 care deja au manifestat de două ori cu zeci de mii de persoane la Berlin în timpul verii, potrivit News.ro.

Obiectivul lor este de a aduna suficient de multă lume pentru a ajunge în Austria şi Elveţia, malurile lacului din Konstanz fiind situate de-a lungul a trei ţări.

Sâmbătă, 17 manifestaţii sau adunări sunt aşteptate la Konstanz. Duminică, 12 adunări sunt anunţate în centrul oraşului.

Poliţia aşteaptă în total 30.000 de persoane şi a prevăzut “un important efectiv” de forţe de ordine în faţa unei posibile escaladări.