Alegerile din SUA și România sub același imperiu, reliefat de fostul Nunțiu Papal la Washington: În război, există obligatoriu două tabere opuse: cel care refuză să se înroleze sub flamura lui Hristos sfârșește inevitabil să îi ajute pe slujitorii Satanei

Președintele Donald Trump intenționează să o numească la Curtea Supremă a SUA pe Amy Coney Barrett, în prezent judecătoare la o curte de apel din Chicago, au informat surse americane. Amy Coney Barrett are 48 de ani și 7 copii, dintre care doi adoptați, și este citată nefavorabil de NBC pentru că s-a exprimat despre avorturi ca fiind “întotdeauna imorale”. Dacă știrea se va confirma în cursul acestei zile, nominalizarea va consolida ponderea
conservatorilor lui Trump la nivelul Curții (6 din totalul de 9 membri), mai ales în perspectiva în care alegerile prezidențiale de anul acesta s-ar putea tranșa la Curtea Supremă.

În aceeași privință, a viitorului Americii și al lumii, jurnalistul conservator Adrian Pătrușcă publică în EVZ un interviu extraordinar din presa online italiana. Ziaristul italian, expert în problemele Vaticanului, Marco Tosatti, a
realizat pentru blogul său, Stilum Curiae, un amplu interviu cu
monseniorul Carlo Maria Vigano, fost nunțiu papal la Washington. Vigano e un tip dur, care i-a cerut demisia papei Francisc și nu se sfiește să critice Vaticanul pentru unele din actele sale, mai nou pentru înțelegerea cu China comunistă. Recent, acesta a afirmat că “așa cum există un Stat Paralel (Deep State, la ei) așa există și o Biserică Paralală” care urmărește să transforme Biserica Catolică “în arma spirituală a Noii Ordini Mondiale”.

Notăm că, în ce ne privește, scriitorul Petru Romoșan, un fin analist politic care ni se alătură la rubrica de editoriale, consideră că la noi “cea mai mare parte a PNL și USR
fraternizează mai degrabă cu Partidul Democrat, cu Joe Biden, decât
cu prea conservatorul Donald Trump sau cu Partidul Republican care îl
susține”.

În interviul preluat de Adrian Pătrușcă, monseniorul Vigano prezintă o viziune eshatologică a alegerilor din SUA. Putem spune, fără să greșim, după părerea noastră, că aceasta este valabilă și în cazul României. Singura și cea mai mare diferență: noi nu avem un Trump. Dar îl avem pe Trump. Citiți și luați aminte:

Soros și alții încearcă să facă presiuni asupra lui
Zuckerberg pentru ca Facebook să limiteze prezența și activitatea Pro-Viață. La ce scenariu duc alegerea lui Biden și Harris și aceste
manevre de cenzură la adresa celor care apără viața?

Evanghelia s-a răspândit în lumea întreagă grație predicării
apostolilor și mărturiilor martirilor și mărturisitorilor de credință.

La fel, anti-evanghelia Sinagogii lui Satan se răspândește grație
predicilor copiilor tenebrelor, mărturiei personalităților publice,
persoanelor din lumea spectacolului, filantropilor autoproclamați.

În final, intervine divizarea în două tabere: de o parte, binele, de cealaltă, răul.

Și dacă a existat o vreme în care sfinții noștri au distrus idolii și
templele păgâne, pentru a nu le lăsa nici un loc adoratorilor
diavolului, astăzi este inevitabil ca adepții gândirii unice să se
unească pentru a profana și distruge bisericile,

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro