„Au ras-o de pe fața pământului!” – Cum a fost distrusă sistematic fabrica de sticlă din Bistrița, mândria industriei românești

Una dintre cele mai valoroase fabrici de sticlă din România a fost lăsată să moară lent, fără zgomot, până când ultimele vestigii ale ei au fost puse la pământ cu dinamită, fără niciun respect pentru zecile de ani de muncă, talent și tradiție. Fabrica de Sticlă „Cristiro” din Bistrița, cândva un simbol al priceperii românești, a fost distrusă pas cu pas, vreme de 20 de ani, până când s-a transformat dintr-o mândrie națională într-un simplu teren bun de închiriat pentru malluri și magazine străine.

A fost odată Cristiro – un colos industrial

Înființată în 1974, Cristiro a ajuns rapid unul dintre cei mai importanți producători de obiecte din sticlă din Europa de Est. Cu peste 500 de angajați, producea lunar sute de mii de pahare, boluri, carafe și vase decorative din sticlă suflată, unele cu inserții de aur sau platină. Produsele se exportau în Franța, Germania, Japonia, SUA, ajungând în restaurante de lux, în showroom-uri auto (Peugeot) și chiar în cazinouri din Monte Carlo.

Fabrica din Bistrița era mai mult decât o unitate industrială – era un centru de excelență, meșteșug și identitate locală. Oameni formați în zeci de ani lucrau cu foc și nisip pentru a crea produse care făceau România cunoscută în lume.

Privatizarea și declinul controlat

În 1998, ca multe alte unități industriale din România, Cristiro a fost privatizată. A fost cumpărată de firma VRG SRL, iar ulterior a ajuns în mâinile Art Glas, controlată de omul de afaceri Constantin Moraru. A urmat o perioadă de promisiuni și speranțe, dar fabrica a intrat treptat în colaps. Comenzile au scăzut, retehnologizarea promisă n-a mai venit, iar începând cu 2005, concedierile colective au decimat efectivul.

Totul a fost „gestionat” astfel încât moartea fabricii să pară inevitabilă. Însă din exterior, lucrurile păreau mai degrabă o execuție lentă și programată, cu scopul final de a elibera terenul valoros din centrul orașului.

Explozibil peste ani de muncă românească, distrusă în câteva secunde

În 2025, două coșuri de fum de 60 de metri au fost aruncate la pământ cu explozibil. Nu pentru că ar fi fost periculoase, ci pentru că deranjau priveliștea noului proiect: un hipermarket Leroy Merlin de 10.000 m², cu parcare, trotuare și magazine satelit.

Demolarea integrală a platformei industriale s-a făcut cu avizul Agenției pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud. Costul? 2,5 milioane lei. Câștigul? Un teren de aproape 2,4 hectare în zona industrială, cu potențial imobiliar uriaș.

Cine a avut de câștigat?

Cei care au cumpărat ieftin, au exploatat parțial, apoi au închis și au transformat totul în profit imobiliar. Printre beneficiari apar nume locale bine cunoscute, oameni de afaceri care au știut ce urmează. Nici statul, nici autoritățile locale, nici Ministerul Economiei nu au intervenit. Totul s-a petrecut sub ochii lor.

O moarte ignorată

Nimeni nu a făcut scandal. Nicio anchetă de fond, nicio întrebare în Parlament. În ultimii 30 de ani, zeci de fabrici ca Cristiro au fost închise și demolate, aproape pe furiș. S-au dus una după alta, iar în jurul lor a fost mereu liniște – nimeni n-a întrebat, nimeni n-a oprit nimic. Muncitorii? S-au reorientat sau au plecat din țară. Artiștii sticlei? Și-au pierdut rostul. Clădirile? Dărâmate. Identitatea? Ștearsă.

Concluzie

Cristiro a fost distrusă nu de lipsa pieței sau a tehnologiei, ci de nepăsare, lăcomie și un sistem care a favorizat transformarea valorii industriale în speculă imobiliară. S-a pierdut mai mult decât niște clădiri sau utilaje. S-a pierdut o parte din ce făcea România respectată în lume – un meșteșug rar, făcut cu pricepere și pasiune, pe care nu-l vom mai putea recupera ușor.