Deputatul Petru Negrea (AUR) cere măsuri urgente pentru reducerea accidentelor mortale și creșterea siguranței rutiere

Deputatul AUR Petru Negrea a adresat o interpelare ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, solicitând măsuri concrete și imediate pentru reducerea accidentelor rutiere mortale, în special în județul Suceava, unde bilanțul tragic al victimelor din trafic este îngrijorător.

„Ministerul Afacerilor Interne are o responsabilitate fundamentală în asigurarea siguranței cetățenilor, însă bilanțul tragic al accidentelor rutiere din România și, în special, din județul Suceava, impune o intervenție urgentă”, a subliniat deputatul Petru Negrea.

România – lider negativ în topul accidentelor rutiere din Uniunea Europeană

Datele oficiale arată că România continuă să înregistreze cel mai mare număr de decese rutiere din Uniunea Europeană, cu o rată de 93 de morți la un milion de locuitori, aproape dublu față de media UE, care este de 44 de decese. Județul Suceava este, de ani de zile, în fruntea clasamentului negru al județelor cu cele mai multe accidente mortale.

În 2024, numai pe șoselele județului Suceava și-au pierdut viața 70 de persoane. La nivel național, situația este la fel de dramatică:

  • 4.235 de accidente grave produse în 2024,
  • 1.478 de persoane decedate,
  • 3.247 de persoane rănite grav,
  • Mii de răniți ușor.

„În fața acestui bilanț sumbru, nu putem rămâne pasivi. Este obligatoriu să tratați această situație ca o problemă de siguranță națională și să adoptați măsuri ferme, eficiente și imediate”, a transmis deputatul Petru Negrea ministrului de Interne.

Soluții concrete pentru reducerea accidentelor

Deputatul Petru Negrea a atras atenția că România are nevoie de măsuri bine structurate și eficiente, nu doar de campanii temporare sau de proiecte-pilot fără impact real.

„România trebuie să iasă din acest clasament sumbru, iar județul Suceava trebuie să devină un exemplu de siguranță rutieră, nu un județ cu cel mai mare număr de victime”, a declarat parlamentarul.

Astfel, deputatul a solicitat ministrului Cătălin Predoiu să răspundă la următoarele întrebări:

  1. Ce măsuri concrete au fost luate sau urmează să fie implementate pentru reducerea numărului de accidente rutiere în județul Suceava?
  2. Ce strategie are Ministerul Afacerilor Interne pentru a atinge obiectivul Uniunii Europene de reducere cu 50% a numărului de decese până în 2030?
  3. Care este planul pentru îmbunătățirea educației rutiere în școli și la școlile de șoferi?
  4. Ce acțiuni vor fi întreprinse pentru modernizarea infrastructurii rutiere și instalarea unor sisteme inteligente de monitorizare a traficului?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *