După România, și autoritățile din Florida îi iau în vizor pe frații Tate într-o anchetă penală!

Procurorul statului american Florida, James Uthmeier, a anunțat lansarea unei investigații penale în cazul fraților Andrew și Tristan Tate, care au ajuns săptămâna trecută în Statele Unite venind din România.

Procurorul James Uthmeier a declarat marți seară (în cursul nopții de marți spre miercuri, ora României), că le-a cerut agențiilor de resort să inițieze o investigație preliminară în cazul fraților Andrew și Tristan Tate.

”După analizarea datelor disponibile, am cerut Procuraturii Generale din Florida să acționeze în virtutea mandatelor de percheziții și să emită citații, în cadrul a ceea ce este acum o investigație penală activă în cazul fraților Tate”, a afirmat procurorul James Uthmeier, citat de agenția The Associated Press.

Imediat după ce frații Andrew și Tristan Tate au sosit săptămâna trecută în Fort Lauderdale, venind din România, guvernatorul Ron DeSantis a afirmat că aceștia nu sunt bineveniți în Florida și i-a cerut procurorului statal să examineze dacă faptele pentru care sunt acuzați intră în sfera vreunei jurisdicții locale.

Luni, Andrew Tate a declarat că guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a cedat presiunilor presei. Andrew Tate a precizat că deține pașaport american și are dreptul de a veni în Statele Unite, argumentând că nu a încălcat nicio lege și că nu a fost judecat sau condamnat pentru vreo infracțiune.

Trump a declarat că nu știa nimic despre venirea fraților Tate în SUA

Președintele Donald Trump a declarat, joi, că nu știa ”nimic” despre sosirea fraților Andrew și Tristan Tate în Statele Unite după plecarea din România. Un jurnalist i-a spus președintelui SUA că Andrew și Tristan Tate sosiseră în urmă cu câteva ore în Florida cu un avion privat și a întrebat dacă Administrația SUA a exercitat presiuni asupra Guvernului României pentru a-i elibera.

”Nu știu nimic despre acest lucru. Nu știu ce spuneți, este în avion acum? Nu știu nimic, vom verifica”, a răspuns Donald Trump.

Fraţii Andrew şi Tristan Tate, aflaţi sub control judiciar în dosarul instrumentat de DIICOT, au ajuns joia trecută în Florida, aeronava aterizând la Fort Lauderdale. Andrew și Tristan Tate sunt cercetați într-un dosar de trafic de persoane.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a făcut câteva precizări privind plecarea din România a fraților Tate.

”Cu privire la doi inculpați, persoane cu dublă cetățenie, americană și britanică, aflați sub măsura controlului judiciar în cadrul dosarelor penale în care sunt cercetați de către procurorii DIICOT – Structura Centrală, facem următoarea precizare: cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar a fost respinsă, aceasta fiind menținută în ambele dosare în care se efectuează urmărirea penală.

A fost admisă solicitarea privind modificarea obligației impuse inculpaților de a nu părăsi teritoriul României, celelalte obligații fiind menținute de către procurorii DIICOT, inclusiv cea referitoare la prezentarea în fața organelor judiciare la fiecare chemare, cu atenționarea că încălcarea cu rea-credință a obligațiilor ce le revin poate conduce la înlocuirea controlului judiciar cu o măsură privativă de libertate superioară”, au precizat procurorii DIICOT.

Radu Marinescu, ministrul Justiției, a avut o reacție cu privire la scandalul provocat de plecarea fraților Tate în SUA. Marinescu a declarat, marți, despre frații Tate – în contextul informațiilor privind presiuni ale părții americane pentru a fi lăsați liberi – că Ministerul Justiției nu are cunoștință de niciun fel de presiune sau solicitare oficială primită de autoritățile americane referitoare la acești inculpați.

Ministrul Justiției a declarat că frații Tate au tot interesul să revină în România, să se supună procedurilor judiciare, mai ales că ei se consideră nevinovați. Ministrul a precizat că dacă cineva se sustrage, încalcă măsurile preventive, procedurile judiciare continuă și există riscul unei condamnări penale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *