Investigație amplă: 2.000 de tablouri, genți de firmă și ceasuri de lux găsite la generalul Cătălin Zisu, în dosarul DNA
![](https://ropres.ro/wp-content/uploads/2025/02/catalin-zisu-780x470.webp)
Generalul cu trei stele Cătălin Ștefăniță Zisu este așteptat vineri la sediul Direcției Naționale Anticorupție, în dosarul de corupție și fraudă care vizează armata română, în care procurorii militari ai DNA acuză un prejudiciu de peste 2,4 milioane de euro privind lucrări fictive la Cimitirul Ghencea Militar.
Procurorii militari de la DNA au făcut vineri dimineață percheziții la Comandamentul Logistic Întrunit al Armatei. Procurorii DNA au găsit, la percheziții, în jur de 2.000 de tablouri, unele dintre ele valoroase, o colecție de ceasuri Rolex, dar și genți de firmă de mii de euro.
De asemenea, ar fi fost descoperite acte ale unor proprietăți din Turcia.
Comandantul Logisticii Armatei Române, generalul cu 3 stele Cătălin Ștefăniță Zisu, este vizat într-un dosar de fraudă cu prejudiciu de peste 2,4 milioane de euro.
Cătălin Zisu este unul dintre cei mai importanți oameni din structurile Armatei Române.
21 de persoane vor fi aduse la DNA cu mandat, printre care patronul Garden Centre, Ionel Olteanu.
Cătălin Zisu a fost la 37 de ani cel mai tânăr general român. Prin mâinile sale au trecut contracte de milioane de euro, având în vedere că ește șeful logisticii Armatei Române.
Printre altele, Cătălin Zisu a fost acuzat că ar fi controlat din umbră clubul Steaua și că ar fi dirijat licitațiile de închiriere a stadionului Ghencea, constituirea societății pe acțiuni SC FC Steaua SA ori schimbul de terenuri dintre Gigi Becali și MApN, scrie presa.
În august 2012, după ce a devenit premierul României, Victor Ponta l-a numit, prin decizie, pe generalul-locotenent Cătălin-Ştefăniţă Zisu în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.