Fermierii români îngropați de importuri, în timp ce ministrul Agriculturii ține partea retailerilor!

Slugoiul pesedist de la ministerul Agriculturii, Florin Barbu, le transmite celor care fac politică în momentul da faţă să dea jos labele de pe fermierii şi procesatorii români şi îi invită în Comitetul de monitorizare a preţurilor, constituit la ministerul de resort, pentru anumite discuţii privind practicile comerciale neloiale.

„Eu am transmis public ce am avut de transmis şi încă o dată rog pe toată lumea – şi pe cei care fac politică în momentul faţă – să lase fermierii, să lase procesatorii în pace, să nu creeze dificultăţi financiare producătorilor români şi, în continuare, dacă au anumite discuţii privind practicile comerciale neloiale privind partea de comerţ – unde partea de comerţ este integrată la Ministerul Economiei, dar asta este întotdeauna, chiar dacă n-am atribuţii în comerţ am intervenit prompt pentru fermierii şi procesatorii români – să vină să stea la masa discuţiei cu noi, la Comitetul de monitorizare pe care îl avem constituit la nivelul Ministerului Agriculturii. Dacă vorbim de politică, eu îi rog pe toţi să dea jos labele de pe fermierii şi procesatorii români”, a declarat, luni, ministrul, conform AGERPRES.
El a reiterat că în lanţurile de magazine de retail 70% dintre produsele procesate, la raft, sunt româneşti.

Întrebat dacă există un studiu în acest sens, el a răspuns: „Studiul normal că există. Există studiu şi la Consiliul Concurenţei, dar dacă vrei şi mergeţi cu mine într-un magazin de retail şi luăm un produs, aliment de bază, făina, nu există decât un singur produs care vine din import, celelalte 12 sunt realizate de procesatorii români. Dacă mergem pe gama de ulei, acelaşi lucru se întâmplă”.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, participă luni la conferinţa de presă organizată de Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare, cu ocazia împlinirii a 5 ani de activitate.

Întrebat despre boicotul din supermarketuri de luni, cerut de Călin Georgescu, ministrul Agriculturii a spus că „acest lucru, de a boicota retailul de România pentru o zi, pentru o săptămână (…) înseamnă falimentul foarte multor procesatori și fermieri din România. În momentul de față, să știți că este o problemă de a integra producătorii români în magazinele de retail din România”, a mai spus ministrul Agriculturii, Florin Barbu, la Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *