Ministrul Finanțelor trimite Corpul de control la ANAF pentru verificări, în cazul angajaților care ar fi ascuns neregulile găsite la Nordis
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a anunțat că va trimite un Corp de Control la ANAF pentru verificări, după ce patru persoane au fost suspectate că ar fi ascuns nereguli găsite la Nordis.
„Este o situaţie foarte complicată, pentru că sunt mai multe contrôle (…) În momentul de faţă este în desfăşurare un control a Direcţiei de integritate din cadrul ANAF cu privire la cele patru persoane. Eu o să cer un control amplu prin Corpul de control pentru a vedea toate controlele care au avut loc la aceste companii sau la companii furnizoare pentru Nordis în ultimii 4-5 ani. Este important să avem imaginea de ansamblu, pentru că, cel puţin în momentul de faţă, eu nu am toate informaţiile şi nu avem tabloul complet”, a declarat joi seară ministrul Finanţelor, Tanczos Barna la Digi24.
Ministrul a precizat că, după finalizarea controlului ANAF, va începe controlul Ministerului Finanţelor, pentru a nu fi două controale în paralel. De asemenea, a declarat că există informații de la DIICOT că persoanele au încercat să intimideze ANAF.
„Situaţia este foarte complicată pentru că, pe de-o parte, există informaţii de la DIICOT că aceste persoane ar fi încercaţi să intimideze ANAF şi să ameninţe ANAF că o să se schimbe conducerea, o să facă presiune politică ca cei care i-au controlat să fie schimbaţi sau ceva de genul. Există suspicinea DIICOT că anumite persoane ar fi favorizat Nordis. Există posibilitatea că lucrurile să fie mult mai complexe decât la prima vedere”, a mai spus ministrul.
Cu toate acestea Tanczos a precizat că cele patru persoane nu au calitate în dosar, așa că își fac treaba în continuare.
„Cei patru, din câte ştiu astăzi, n-au calitate în dosar penal. Deci sunt menţionaţi în rechizitoriu, dar cel puţin la ora aceasta încă nu am informaţia cum că ar fi învinuiţi, ar fi suspeţi, dacă ar fi fost citaţi. De aceea, acest control de integritate este foarte important la început, ca să putem, în baza rezultatelor, ANAF să ia o decizie cu privire la eventuale măsuri de suspendare sau de sancţionare a celor care sunt în cauză”, a mai declareat ministrul.
Tanczos Barna a precizat că are suspiciuni, pentru că este un caz cercetat de DIICOT.
„Este un caz în care anumite persoane apar cu suspiciunea de favorizarea făptuitorului. Este înscris negru pe alb în rechizitoriul DIICOT (…) va trebui să avem imaginea noastră completă prin Corpul de control”, a mai declarat ministrul Finanţelor.
ANAF a precizat că a dispus realizarea unui control de către Direcţia Generală de Integritate (DGI) în urma zvonurilor, și că nu a primit sesizări privind comportamentul profesional al acestor angajaţi şi nici nu a primit documente din care să rezulte eventuala săvârşire a unor infracţiuni de către aceştia.