Austria impune noi restricţii pentru a evita o nouă izolare. În ultimele două săptămân s-a dublat numărul de cazuri noi de COVID-19

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a anunţat joi înăsprirea restricţiilor menite să prevină răspândirea COVID-19, cu scopul de a evita o nouă izolare, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

CITEȘTE ȘI: Remorcă răsturnată din cauza vântului, pe autostradă, în județul Timiș. Trafic restricționat

‘Am spus la începutul săptămânii trecute că suntem la începutul celui de-al doilea val şi, dacă privim evoluţia din ultimele zile şi săptămâni, avem o creştere exponenţială a noilor cazuri. Am văzut numărul cazurilor dublându-se în ultimele două săptămâni”, a remarcat la o conferinţă de presă şeful guvernului austriac.

Prin urmare, el a cerut populaţiei să-şi reducă şi mai mult contactele sociale. În cadrul noilor restricţii, începând de luni va permisă adunarea a cel mult zece persoane în spaţiile închise. Sunt exceptate de la această măsură funeraliile, ceremoniile religioase, activităţile educative, dar care, la fel ca până acum, vor trebui să prezinte autorităţilor sanitare un plan de prevenire a răspândirii virusului.

Pentru spaţiile deschise rămâne însă în vigoare limita de 100 de persoane.

”Trebuie să reacţionăm acum pentru a evita o a doua izolare. Şi trebuie să reacţionăm acum nu doar pentru a atenua consecinţele sanitare atât cât este posibil, ci de asemenea pentru a diminua efectele negative asupra economiei şi a pieţei muncii”, a explicat Sebastian Kurz.

Printre noile măsuri se numără şi purtarea obligatorie a măştii pentru clienţii barurilor şi restaurantelor atunci când aceştia nu stau la masă. De altfel, consumaţiile nu vor fi permise decât la mese.

La rândul său, ministrul de interne Karl Nehammer a anunţat că poliţia va înăspri controalele pentru respectarea strictă a măsurilor decise, inclusiv închiderea tuturor localurilor la ora unu noaptea şi purtarea măştii.

De la circa o sută de cazuri zilnice de COVID-19 înregistrate la începutul verii, Austria a ajuns joi la 780 de cazuri în ultimele 24 de ore, dintre care aproximativ jumătate în capitala Viena, declarată de autorităţile din Germania şi Belgia zonă de risc unde ar trebui evitate călătoriile.

Această recomandare de evitare a sejururilor la Viena fost descrisă drept o ”catastrofă” de către şeful comitetului turistic al capitalei austriece, Norbert Kettner. ”Unele hoteluri se vor închide temporar, altele se vor închide pentru totdeauna”, a declarat acesta agenţiei DPA. Anul trecut, vizitatorilor germani le-au revenit 19% din cele 17,6 milioane de înnoptări în spaţiile de cazare din Viena, procent care în iulie anul acesta a crescut la 35% ca urmare a reducerii numărului turiştilor veniţi din alte ţări în contextul pandemiei.

sursa: Agerpres