Nașterea Domnului, prilej de bucurie și unitate spirituală pentru români.

Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos este prin excelență evenimentul din istoria mântuirii care aduce cea mai mare bucurie în sufletele și în casele credincioșilor. Dacă la Paște bucuria vine după o săptămâna de tristețe din cauza pătimirilor îndurate de Domnul nostru Iisus Hristos, Crăciunul nu este umbrit de nicio urmă de tristețe și este trăit din plin că sărbătoare a bucuriei de copii și de părinți deopotrivă.

Izvorul bucuriei noastre este Însuși Dumnezeu, Care nu a îngăduit că neamul omenesc să rămână chinuit de diavol pentu totdeuna și ne-a trimis Mântuitor, chiar pe Fiul Sau, făcut om, că pe toți cei ce suntem asemenea Lui după omenitate să ne ridice împreună cu El la ceruri. Coborârea lui Dumnezeu pe pământ prin Fiul Sau este manifestarea în plan văzut a iubirii milostive a lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură ne învață că la baza întrupării Fiului lui Dumnezeu stă iubirea, atributul principal al lui Dumnezeu.„Așa de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a trimis pe Fiul Sau în lume”, iar continuarea textului Evangheliei ne liniștește sufletele cu nădejdea mântuirii: „că orice crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” După spusele aceluiași evanghelist, Sfântul Ioan, cei care îl primesc pe Hristos că Mântuitor și cred în Dumnezeirea Lui, nu vor fi osândiți la judecată, ci vor trece în Împărăția lui Dumnezeu alături de sfinți fără a fi supuși judecățîi.

Dumnezeu ne învață în ziua Crăciunului că adevărațîi Săi fii trebuie să dea dovadă de dragoste frățească și de smerenie: dragoste după modelul Sau, care a binevoit a trimite în lume pe Fiul, fără a se gândi numai la Sine și fără a păstra dragostea intratrinitara închisă în Sine, ci deschizându-o spre oameni; iar smerenie, după modelul Fiului, Care, deși Dumnezeu după fire, nu a refuzat să se facă și om, ci a coborât la făpturile căzute, asemenea robului, că să-i ridice pe toți împreună cu El la Împărăție.

Bucuria Crăciunului are în primul rând un sens soteriologic, pentru că vine în lume Mântuitorul lumii, care va scapă omenirea de păcât. În al doilea rând, bucuria este trăită de Crăciun că o manifestare a dragostei între oamneni după modelul dat nouă de Dumnezeu, iar această dragoste se exprimă mai ales prin gestul de a face daruri celor dragi. Fiecare om joacă rolul de Moș Crăciun și este dator să joace acest rol deoarece făcând această imită pe Dumnezeu Tatăl, Care a făcut primul și cel mai mare Dar omenirii: Pruncul Mântuitor. Astfel, Hristos devine darul veșnic făcut nouă de Dumnezeu, iar acest dar vine în lume aducând multe alte daruri: iertarea păcatelor, biruirea morțîi, vindecarea bolnavilor, învierea morților și nenumărate alte binefaceri despre care ne vorbesc sfințîi Evangheliști. De aceea, cu ocazia Crăciunului, înainte de a aștepta daruri, ar trebui că noi să fim primii care dăruim. Darul, că manifestare a dragostei frățești face că starea noastră de bucurie să nu rămână doar pentru sine, ci să se răspândească și la ceilalți. Bucuria deplină nu vine atunci când mă bucur doar eu și altul este în lipsuri, ci când eu mă bucur și ii fac și pe alții să simtă aceeași bucurie.

Cu adevărat, Nașterea Domnului poate fi socotită sărbătoarea dragostei divine și învingerea egoismului din sufletele noastre. Încă din momentul Nașterii Domnului, cosmosul nu a rămas dator, ci a răspuns cu darurile sale la darul primit de la Dumnezeu: pământul a oferit peștera, îngerii cântărea de bucurie, magii darurile, iar darul oferit lui Dumnezeu din partea întregii umanități a fost Preasfanta Fecioara Maria, care va deveni prin harul Duhului Sfânt: Născătoare de Dumnezeu, Maică și Fecioara.

Bucuria Crăciunului se simte cel mai bine în cadrul Sfintei Liturghii, pentru că Liturghia este slujba la care îngerii slujesc în chip nevăzut cu preoțîi jertfă cea fără de sânge, iar ei au fost cei care au rasdapandit în lume bucuria nașterii cântând primul colind „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună voire” și au anunțat bucuria nașterii Domnului păstorilor din jurul Betleemului: „Iată va binevestesc vouă bucurie mare că vi s-a născut Mântuitor, care este Hristos Domnul.” Deci, participarea la Liturghia din ziua praznicului înseamnă împărtășirea aceleiași bucurii pe care îngerii au avut-o la Nașterea Pruncului Sfânt.

Momente de bucurie oferă oamenii de Crăciun prin vestirea Nașterii Domnului. Cei care colindă se aseamănă îngerilor și aduc bucurie în casă. Așa se explică faptul că obiceiul colindatului a reușit să treacă în al treilea mileniu de existența fără a-și pierde valoarea, pentru că fiecare an reprezintă un „astăzi” continuu, iar pruncul Hristos se naște de fiecare dată, aduce mereu bucurie oamenilor și le reîmprospătează nădejdea veșniciei.

Cu ocazia Crăciunului, toate familiile din lume au motiv de bucurie, mai ales cele sărace. În casele sărace pătrunde mai bine speranța în ziua de Crăciun și își face loc credință că Dumnezeu nu îi uită niciodată pe oamneni, ci le poartă de grijă. Iisus s-a născut într-o familie modestă, Iosif și Maria au rătăcit mult timp prin Betleem până să găsească loc de odihnă, însă cu toate acestea Dumnezeu a binecuvântat această familie și au primit cel mai mare dar, dorit de orice familie de pe pământ: un Prunc Dumnezeiesc, care va șterge păcatele lumii. Gândind la acest lucru, în casele sărace nu ar trebui să fie urmă de tristețe în ziua Crăciunului, căci tuturor Dumnezeu le poartă de grijă și va rândui în așa fel încât să se risipească durerea și întristarea de pe fetele oamenilor când va socoti el că este mai de folos pentru mântuirea lor.

Ajutorul pentru cei săraci poate veni în mod direct de la Dumnezeu, dar, de cele mai multe ori, el trebuie să vină prin intermediul oamenilor. A lăsat Dumnezeu pe lume și săraci că să pună la încercare dărnicia noastră și a trimis în lume pe Fiul Sau făcut om că să ne arate că izbăvirea oamenilor din necazuri și dureri o lucrează prin oameni. Așa se explică de ce în perioada Crăciunului se înmulțesc acțiunile umanitare și fericiți sunt aceia care mențîn acest obicei că o permanentă în viață lor, care vestesc bucuria Crăciunului cât mai des cu putință și care reușesc să aducă bucurie în casele oamenilor de cât mai multe ori.

Cu ocazia marelui praznic al Nașterii Domnului să-L rugăm pe Dumnezeu să facă din casă noastră peștera, iar din sufletul nostru iesle în care să se nască Pruncul Sfânt, care cu harul Preasfantului Duh să aducă bucurie și pace în casele noastre.