Colegiul National Mihai Eminescu intra in scenariul rosu si se inchide pentru 14 zile
Scenariul roșu se aplică deja pentru o școală din municipiul Suceava deși noul an de învățământ abia a început. Este vorba de Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, unde au fost confirmate 6 cazuri de infectare cu noul coronavirus. Printre cei infectați cu Covid-19 se află directorul Renato Tronciu, soția acestuia, care este profesor de sport, precum și directorul adjunct Gabriela Cazac. Toți trei au fost internați în Spitalul Județean Suceava și se află sub tratament, formele de boală fiind simple. Toate cele trei persoane ar fi intrat în contact cu inspectorul școlar general adjunct Mircea Popescu, confirmat și el cu Covid-19 și internat în spital.