Criză sanitară într-un azil din Dolj: Râia face ravagii. Mărturii cutremurătoare despre suferința îndurată de angajați și pacienți deopotrivă

În Dolj, un focar de râie a transformat un azil într-un câmp al suferinței. Angajații și pacienții mărturisesc despre dureri greu de suportat, iar liniștea bătrâneții s-a transformat într-un coșmar ce pare fără sfârșit.

Imagini cutremurătoare într-un centru de îngrijire pentru bătrâni de lângă Craiova. Angajați, dar și persoanele internate, acuză că sunt nevoiți să stea într-un focar de râie, iar conducerea azilului refuză să anunțe autoritățile. Două angajate și-au dat demisia. Între timp, Direcția de Sănătate Publică Dolj a demarat o anchetă.

„- De unde ați luat boala? – Din cămin!”, spune Teodora Olteanu, fostă infirmieră în căminul de bătrâni de lângă Craiova. „Au căpătat boala, s-au aplicat creme, dar degeaba… dacă lenjeriile de corp, de pat, nu au fost curățate corespunzător”, susține o altă infirmieră, care și-a dat demisia din cămin. Când au aflat de focarul de scabie din cămin, unii dintre aparținători și-au luat rudele și le tratează în spital.

„Foarte des am avut probleme cu hainele. Hainele erau de la un pacient la altul. Foarte des am găsit-o pe mama mea în hainele altcuiva, motiv pentru care, spălându-se la comun și purtând unul de la celălalt, s-a transmis la mai mulți”, spune fiul unei femei diagnosticată cu râie.

Administratorul căminului spune că a fost vorba de o alergie de la una dintre bătrânele internate aici și nicidecum de scabie.

„O să vină DSP-ul și o să vedem ulterior ce este acolo”, spune Cosmin Sandu, administrator cămin.

„Noi până astăzi nu am primit nicio sesizare, am întrebat colegii mei și pe cei de la DSP și nu aveau nicio informație cu privire la un focar de scabie în vreunul din căminele de batrani din teritoriu”, a declarat Ștefan Popescu, purtător de cuvânt DSP Dolj.

Pentru fiecare bătrân, familiile plătesc 5.000 de lei pe lună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *