Trump se opune folosirii rachetelor americane împotriva Rusiei, dar menționează că Ucraina va continua să beneficieze de sprijinul său

Președintele ales al SUA, Donald Trump, s-a declarat „foarte vehement” împotriva atacării Rusiei de către Ucraina cu rachetele americane.

Membrii cercului apropiat al lui Trump au criticat anterior decizia administrației Biden de a ridica restricțiile privind loviturile în adâncul Rusiei, dar acum este prima dată când președintele ales a vorbit el însuși pe acest subiect.

„Dezaprob foarte vehement trimiterea rachetelor la sute de km în Rusia. De ce facem asta?”, a declarat Trump într-un interviu acordat revistei Time, care l-a desemnat persoana anului 2024.

„Doar intensificăm acest război și îl agravăm”, a adăugat Trump.

Acesta a criticat nivelul de sprijin pe care administrația Biden l-a oferit Ucrainei și a semnalat că Kievul ar trebui să se pregătească pentru reducerea asistenței militare americane, odată ce el va prelua mandatul în ianuarie.

Deși s-a lăudat de multe ori în timpul campaniei sale că va pune capăt războiului în 24 de ore, Trump a recunoscut pentru Time că invazia Rusiei este chiar mai complexă decât situația din Orientul Mijlociu.

„Numărul de tineri soldați morți care zac pe câmpuri peste tot este uluitor. Este o nebunie ce se întâmplă”, a spus Trump, citat de Kiev Independent.

Întrebat dacă va reduce sprijinul pentru Ucraina, Trump a spus că încearcă să profite de ajutorul SUA pentru a împinge Kremlinul la masa negocierilor.

„Vreau să ajung la un acord și singurul mod în care poţi ajunge la un acord este să nu abandonezi”, susţine Trump.

Preşedintele ales s-a întâlnit, în weekend-ul trecut, cu Volodimir Zelenski la Paris, pentru a discuta despre războiul în desfășurare și posibilele modalități de a-i pune capăt.

Reuters a scris că, deși cei doi nu au abordat detalii despre niciun plan concret de pace, Trump a cerut o încetare imediată a focului, în timp ce Zelenski a subliniat necesitatea garanțiilor de securitate.

După întâlnirea cu Zelenski, Trump a spus că liderul ucrainean este gata „să încheie o înțelegere și să oprească nebunia” și că Vladimir Putin ar trebui să facă același lucru, după ce a suferit pierderi uluitoare în Ucraina.

„Prea multe vieți sunt irosite atât de inutil, prea multe familii sunt distruse și, dacă continuă, se poate transforma în ceva mult mai mare și mult mai rău”, a scris Trump, pe reţeaua sa de socializare, pe 8 decembrie.

Zelenski a replicat că războiul „nu poate fi încheiat, pur și simplu, cu o bucată de hârtie și câteva semnături”, avertizând că „o încetare a focului fără garanții poate duce la conflict în orice moment, așa cum a făcut deja Putin în trecut.”

Președintele ucrainean a semnalat deschiderea către încheierea diplomatică a războiului, pe măsură ce înaintarea Rusiei a accelerat în est, în timp ce resursele Ucrainei slăbesc.