Presa îi aduce acuzații dure lui Ciolacu: „Este un oligarh!”

Reacţii dure după ce presa a dezvăluit că Mihai Cristian Ciolacu, nepotul premierului, a bătut palma pentru trei apartamente într-o zonă de lux din nordul Capitalei și a cumpărat un apartament în Constanța.

Bogdan Glavan, economist

În 2012, când Ciolacu era viceprimar la Buzău, un nene dă un tun de 500 000 euro la bugetul județului. Este ulterior condamnat.

În 2024 nepotul lui Ciolacu cumpără de la acest ins și dintr-un foc 3 apartamente de lux în București.

Hai că se vede din satelit cum funcționează rețeta și mafia lui Ciolacu. Mai întâi te dai revoluționar, vorba aia, dai din coate și te bagi în față ca să prinzi ceva, prinzi funcție în administrație și prin nepot ascunzi averea făcută din salariul de bugetar: mai un lanț de farmacii, mai câteva proiecte energetice și neapărat ceva imobiliare.

E clasic. Acest Ciolacu este un oligarh, iar cei de lângă el sunt toți niște oligarhi, de la Grindeanu la securista aia care face profit de 1 milion de euro/lună, de la latifundiarul din Teleorman la Firea.

Întotdeauna socialismul a fost despre cum să prostești proștii, despre cum să-i sărăcești mințindu-i că ai grijă de ei, în timp ce te îmbogățești fără merit.

Răzvan Chiruţă, jurnalist

Marcel Ciolacu a mințit din nou. Nu asta este știrea, era clar de mult că omul nu are nici o reținere să te aburească în față.

Știrea este următoarea:

Ce a declarat candidatul PSD: „Nepotul meu are o casă la Buzău pe care o plătește în rate, n-are apartament în București, are o mașină de la companie. E un om normal”.

Cum este de fapt: Mihai Cristian Ciolacu, nepotul liderului PSD, a bătut palma pentru trei apartamente de lux în București, are deja o casă în Buzău cumpărată cu credit bancar, mai are un apartament în Constanța și un teren în Eforie.

Împreună costă peste 700.000 de euro. Normalitate de social-democrat, într-adevăr.

Mircea Marian, jurnalist

– Ciolacu a mințit fără rușine când a spus că nepotul său e un om normal care are doar o casă la Buzău. Nepotul mai are patru apartamente (…)

– Discounturile uriașe la care nepotul și fiul lui Ciolacu și-au cumpărat apartamentele sunt șpagă. Șpagă!

Într-o țară cu vot liber și presă liberă, acest candidat era retras chiar de partidul care-l susținea, după minciunile flagrante doar din scandalul „Nepotul meu e om normal”.

Sabina Pop , creator digital

Minciunile lui Ciolacu se țin lanț, chiar dacă apar dovezi, el insistă. Doar astăzi, după ultimele investigații de presă, putem constata că în anul 2024 familia lui Ciolacu a făcut următoarele achiziții.

1. Soția ( actuală sau fostă) cumpără în sectorul 2 un apartament cu aprox 100000 de euro, de la o cunoștință de a lui Ciolacu, domnul Rotaru din Buzău.

2. Nepotul Mihai Ciolacu cumpără în Băneasa, sectorul 1 trei apartamente cu 500000 de euro la prețuri mult subevaluate, în zonă și la suprafață respectivă ( unul are 175 metri pătrați) ar costa la prețul pietii minim 900000 de euro.

3. Acelasi nepot Mihai Ciolacu cumpără în Constanța un apartament cu 91000 de euro.

4. Fiul lui Ciolacu, Filip Ciolacu cumpără un apartament în Constanța vecin cu vărul Mihai Ciolacu, la distanță de o zi de acesta.