Curtea de Apel Iași a declarat nelegală ancheta procurorilor și a eliminat toate înregistrările DNA din dosarul lui Dumitru Buzatu
Curtea de Apel Iaşi a dispus, vineri, îndepărtarea de la dosar a mijloacelor de probă constând în înregistrări efectuate prin folosirea de dispozitive tehnice în dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită.
Instanța a decis că rechizitoriul procurorilor DNA a fost întocmit nelegal, astfel că au eliminat decizia Tribunalului Vaslui privind începerea procesului, potrivit Agerpres. Procurorii DNA au termen cinci zile să refacă rechizitoriul.
La finalul lunii aprilie, Tribunalul Vaslui a dispus îndepărtarea de la dosar a unor înregistrări, în cazul fostului preşedinte al CJ Dumitru Buzatu. Este vorba despre discuţiile dintre baronul PSD şi doi martori, Iulian Birzu si Emil Savin, zis Farmazon, cel care l-a şi denunţat pe Buzatu la DNA.
Acum, însă, Curtea de Apel Iași a decis eliminarea tuturor înregistrărilor efectuate în timpul anchetei.
De asemenea, Curtea de Apel Iași a respins ca nefondată cererea lui Dumitru Buzatu privind incompatibilitatea judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Vaslui, invocată în contestaţie şi a admis cererea formulată de inculpatul Judele Radu cu privire la nelegalitatea administrării unor probe în cursul urmăririi penale.
Un nou termen de judecată a fost stabilit pe data de 15 noiembrie, când se va decide dacă dosarul se va întoarce la DNA.
Pe 17 aprilie, Curtea de Apel Iaşi a decis definitiv plasarea în arest la domiciliu a fostului lider PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită şi arestat preventiv în luna septembrie a anului trecut. Ulterior, Buzatu a fost plasat sub control judiciar.
Potrivit anchetatorilor, Buzatu a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei drept mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract.
Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii acestuia, după ce fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui i-ar fi primit într-un restaurant.