Decizie controversată a instanței: Laura Crișan și cei doi suspecți au fost puși în libertate
Fiica omului de afaceri Ioan Crișan, Laura Bîlcea, principala suspectă în cazul asasinării milionarului, a fost pusă în libertate prin decizia unei instanțe de la Curtea de Apel București. Aceeași măsură a fost dispusă și în cazul celor care sunt suspectați că ar fi ajutat-o în comiterea crimei.
„… Respinge ca nefondată propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 155/76/P/2021 cu privire la inculpaţii Bulbuc Sebastian Ilie, Horodincă Adrian Bogdan şi Bîlcea Laura Oana. În baza art. 227 alin. 1 teza finală C.proc.pen. dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor Bulbuc Sebastian Ilie, Horodincă Adrian Bogdan şi Bîlcea Laura Oana, dacă nu sunt privaţi de libertate în altă cauză (…) Executorie”, se arată în sentința pronunțată joi seara.
Decizia nu este definitivă putând fi contestată de procurori în termen de 48 de ore de la pronunțare. După ce au fost audiați în cursul zilei de miercuri, cei trei suspecți au fost reținuți de către procurori și trimiși în fața instanței, joi dimineață, cu propunerea de arestare preventivă.
Conform anchetatorilor, cei doi bărbaţi reţinuţi alături de fiica afaceristului, Laura Crişan (Bîlcea, după căsătorie), au procurat, la data de 27 mai 2021, un mecanism care putea fi folosit ca detonator într-un dispozitiv exploziv improvizat, controlabil prin intermediul telefonului mobil, în care au încorporat ulterior încărcătura explozivă – procurată, deţinută, transportată şi folosită fără drept – şi l-au plasat în autoturismul victimei, iar la data de 29 mai 2021, ora 06:59, ”acţionând cu premeditare şi din interes material, l-au detonat de la distanţă în timp ce victima se deplasa la volanul autoturismului în parcarea magazinului Profi din cartierul Vlaicu din municipiul Arad”.
Ucis pentru că voia să o dezmoștenească
”Inculpaţii au fost instigaţi la comiterea faptei de către inculpata menţionată. Victima a decedat ca urmare a exploziei şi incendiului subsecvent, iar autoturismul a fost complet distrus. Prin modul, locul şi mijloacele de săvârşire, fapta a fost de natură să pună în pericol alte persoane şi bunuri”, afirmă procurorii.
Fiica milionarului ucis în atacul cu bombă de la Arad din mai 2021 a fost adusă, miercuri seară, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că fiica afaceristului ar fi plănuit uciderea tatălui său după ce ar fi aflat că acesta urma să o dezmoştenească.
Potrivit surselor citate, fapta comisă ar fi avut la bază un interes financiar, întrucât omul de afaceri ar fi dorit să o dezmoştenească pe fiică şi să îi lase afacerea fostului ginere.
Parchetul General a efectuat miercuri dimineaţă şapte percheziţii la Arad în dosarul asasinării omului de afaceri, dintre care una şi la casa femeii.
Aproape trei ani și jumătate de la uciderea lui Ioan Crișan
În 29 mai 2021, omul de afaceri Ioan Crișan a murit după ce i-a explodat maşina în parcarea unui supermarket din Arad, iar în 31 mai Parchetul General a anunțat că face cercetări pentru omor calificat cu premeditare.
Ioan Crişan deţinea una dintre puţinele ferme de somn african din Europa de Est, amenajată de mai mulţi ani în perimetrul unei foste fabrici de cânepă situată la câţiva kilometri de municipiul Arad.