Marea Britanie va sprijini Ucraina cu 2,26 miliarde de lire, sumă care face parte dintr-un împrumut acordat de G7

Marea Britanie a anunţat marţi că va contribui cu 2,26 miliarde de lire (2,71 miliarde de euro) la un împrumut total pentru Ucraina de până la 50 miliarde de dolari (peste 45 miliarde de euro) al G7, deja anunţat, transmite agenția AFP, citată de Agerpres.

Conform unui comunicat al guvernului britanic, suma ‘reprezintă contribuţia Regatului Unit’ la acest program de împrumuturi ce vor fi ‘virate Ucrainei pentru nevoile militare, bugetare şi de reconstrucţie’.

Cele 27 de state ale Uniunii Europene au anunţat la începutul lunii că şi-au dat acordul pentru o sumă ce poate urca până la 35 miliarde de euro în cadrul acestui mecanism.

În iunie, ţările G7 s-au pus de acord pentru un împrumut total de până la 50 miliarde pentru Ucraina, finanţat din dobânzile la activele ruseşti îngheţate în Europa.

UE a indicat că îşi va reduce contribuţia, stabilită la 35 miliarde de euro, dacă suma împrumutului total va depăşi cele 45 miliarde de euro luând în calcul angajamentele celorlalte state din G7.

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)