Trădare națională: Cum PSD și PNL predau controlul energiei României către Ungaria prin MVM
Prin indiferența și complicitatea guvernelor PSD și PNL, România este pe punctul de a pierde controlul asupra unui sector strategic vital: energia. MVM, compania de stat a Ungariei, își extinde influența agresiv în piața energetică românească, preluând active esențiale precum operațiunile E.ON, iar această mișcare nu poate fi văzută altfel decât o trădare de țară.
În timp ce țările responsabile din Europa își protejează resursele și infrastructura critică, liderii politici din România cedează bucăți din sistemul energetic al țării, permițând Ungariei să controleze o parte semnificativă din aprovizionarea noastră cu energie. Această predare a suveranității energetice sub masca unor „investiții străine” este un act de iresponsabilitate extremă, ce pune în pericol nu doar economia națională, ci și securitatea României.
MVM, controlată de guvernul de la Budapesta, nu este doar o companie obișnuită care vrea să investească. Prin această expansiune, Ungaria va putea influența prețurile și aprovizionarea cu energie, șantajând România în momente critice. În loc să sprijine investițiile interne și să încurajeze independența energetică, PSD și PNL stau cu brațele încrucișate, permițându-le vecinilor noștri să ne controleze infrastructura vitală.
Partidul AUR avertizează că ceea ce se întâmplă acum este o trădare a interesului național. Românii trebuie să înțeleagă că PSD și PNL, prin pasivitatea lor sau poate chiar prin interese ascunse, vând România pe bucăți. E timpul să stopăm acest dezastru și să redăm controlul asupra energiei noastre în mâinile românilor!