Greșeala de calcul a unui polițist din Ploiești. O simplă adunare l-a pus în dificultate: 1000 + 1500 de lei

O simplă adunare i-a dat bătăi de cap unui agent de poliție din Ploiești. Totul s-a întâmplat la sfârșitul lunii august când oamenii legii au intervenit într-un cartier ploieștean pentru a calma spiritele.

Conform Observatorul Prahovean, polițistul în cauză lucrează la Secția 4 (Sud) din Ploiești.

La data de 31 august, oamenii legii au fost chemați pentru a pune capăt unui conflict izbucnit în cartierul Bariera București.

„Vis a vis de Profi, în Bariera București era un scandal. Au venit echipajele, au rezolvat conflictul, eu fiind împreună cu prietena mea pe partea opusă”, a declarat o tânără care s-a ales cu amenda completată greșit de polițist.

Conform spuselor sale, cu toate că ea nu era implicată în dispută, a fost sancționată contravențional pentru că nu a dorit să prezinte polițistului cartea de identitate și pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.

De asemenea, tot tânăra a menționat că, de fapt, s-a legitimat.

„Au venit agenții și la noi, pe motiv ca și noi facem gălăgie, dar nu este adevărat. Au venit m-am legitimat, deși ei menționează că nu m-am legitimat și mi-au dat o amendă pe care mi-au trimis-o prin poștă. Nu consider corectă această sancțiune, cu atât mai mult cu cât sumele din procesul verbal sunt calculate greșit”, a mai spus aceasta.

În procesul verbal polițistul a trecut faptele pentru care tânăra s-a ales cu amendă și sumele pe care trebuie să le plătească: 1000 de lei și 1500 de lei. În rubrica „Amendă”, omul legii a notat și rezultatul adunării al celor două sume, care, conform acestuia, este 3.500 de lei.

În schimb, în rubrica „Jumătate din minimul prevăzut de lege” polițistul a notat corect sumele, respectiv 100 de lei și 250 de lei, iar totalul a fost de 350 de lei.

Tânăra ar fi prezentat situația într-o lumină favorabilă, întrucât reprezentanții IPJ Prahova au declarat că atunci când polițiștii au încercat să restabilească ordinea, femeia ar fi început să țipe la oamenii legii și să-i înfrunte.

În momentul în care s-a încercat legitimarea sa, aceasta nu ar fi fost de acord în primă fază, ulterior le-a oferit polițiștilor datele.

Deși amenda conține greșeli, reprezentanții Poliției Prahova au precizat că tânăra trebuie să plătească amendă. Totuși, aceasta poate contesta în instanța procesul verbal în maximum 15 zile de la momentul primirii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *