Român bătut de cinci ori de un polițist pentru că a refuzat să îi dea actul de identitate. Ce pedeapsă a primit omul legii

Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv în 18 septembrie pe Irinel Ștefan, agent de poliție la Secţia 11 Poliţie București – Biroul de Ordine Publică, în prezent pensionat, la un an și 3 luni de închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere pentru purtare abuzivă și fals intelectual.

Anchetatorii au stabilit că, pe 3.07.2021, în decurs de o oră, agentul de poliție a lovit un bucureștean și a exercitat și alte tipuri de violențe asupra acestuia (în total 5 episoade cu agresiuni) care i-au cauzat suferințe fizice și i-au produs leziuni traumatice ce au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale.

În rechizitoriul consultat de G4Media se menționează că Irinel Ștefan a făcut aceste lucruri „în scopul pedepsirii acesteia (n.r. partea vătămată) pentru faptul că nu a înmânat colegei sale polițiste cartea de identitate și că s-a opus încătușării”.

„Ulterior, inculpatul Irinel Ștefan a întocmit 4 înscrisuri oficiale (proces-verbal de deplasare la caz, proces-verbal de conducere la sediul poliției, raport privind folosirea forței și a mijloacelor din dotare și proces-verbal de aplicare a sancțiunii contravenționale), în care a atestat fapte și împrejurări nereale în scopul justificării modului de intervenție, leziunile suferite de persoana vătămată și amenda aplicată acesteia”, a explicat procurorul de caz în actul de inculpare.

Polițistul susține că și el ar fi fost lovit

Audiat în fața instanței, polițistul a susținut exact contrariul. Irinel Ștefan a povestit că era în patrulare alături de alți doi colegi și a observat două persoane care păreau să aibă o discuție animată pe stradă.

La cererea unei polițiste din patrulă, cei doi au fost opriți pentru a li se cere actele de identitate. În momentul prezentării documentelor, victima ar fi refuzat să le predea direct, cerându-le polițiștilor să citească de pe actul de identitate. În urma insistențelor de a se legitima, victima ar fi încercat să fugă, fiind prinsă ulterior de polițiști.

Când au încercat să îl încătușeze pe unul dintre bărbați, situația a degenerat într-o altercație. Victima s-ar si zbătut și s-ar fi manifestat agitat, iar la un moment dat l-ar fi lovit pe polițist în zona abdomenului, iar ulterior și în zona tibiei.

În timp ce se încerca încătușarea, s-a folosit spray lacrimogen pentru imobilizare. La introducerea în mașină, victima era încătușată și într-o stare agitată, iar polițistul spune că ar fi încercat să-l calmeze. Irinel Ștefan a mai declarat că victima s-ar fi manifestat agitat și a fost încercat un control corporal și schimbarea cătușelor pentru a se elimina disconfortul.

Ulterior, victima a fost amendată în urma unui proces verbal de contravenție și i s-a permis să plece după ce a semnat actul fără obiecții.

A sunat la 112 după ce a fost eliberat

Declarația polițistului a fost contrazisă de toate probele din dosar. Astfel, potrivit fișei de prezentare emisă de spitalul din Capitală unde a fost tratată victima, aceasta a suferit diverse leziuni, precum traumatism cranio-cerebral minor, plagă contuză la buza superioară, excoriații și contuzii la diferite niveluri ale corpului.

Ulterior, un medic legist din cadrul I.N.M.L. a identificat și alte leziuni, inclusiv echimoze și excoriații la nivelul feței, toracelui, șoldului și membrelor, sugerând posibilitatea producerii acestora prin diverse mijloace, inclusiv prin lovire cu obiecte dure sau planuri dure. S-a subliniat în certificatul medico-legal și posibilitatea ca leziunile de la nivelul articulației pumnului să fi fost cauzate prin încătușare.

Din înregistrarea unui martor la incident se vede cum polițistul îi pulverizează victimei spray lacrimogen în ochi de la o distanță foarte scurtă (aproximativ 5-10 cm), fără vreo somație prealabilă. De asemenea, se poate observa cum victima este împinsă spre mașina de poliție, unde se lovește cu capul de caroserie.

De asemenea, în înregistrările video surprinse de camerele de supraveghere din holul secției de poliție se văd mai multe interacțiuni violente între polițiști și victimă. Printre acestea se numără lovituri cu piciorul, încercări de încătușare suplimentare și momentul în care victima este aplecată peste un birou, iar acesta se rupe sub greutatea acesteia și a celor doi polițiști care erau aplecați peste ea.

Ulterior, victima a fost dusă într-o altă cameră (camera de supraveghere neacoperind acea zonă) unde este legată de un calorifer. Ulterior, pe imagini se vede cum victimei îi sunt scoase cătușele, iar în cele din urmă, iese din secție cu mai multe documente în mână.

Victima a povestit în instanță că, după ce s-a rupt masa cu ei, polițiștii l-au ridicat de pe jos și l-au dus la un calorifer, de care l-au legat cu cătușele, iar agentul de poliție Irinel Ștefan i-a mai dat câteva palme peste față și în cap.

După aproximativ 40 de minute, Irinel Ștefan i-a scos cătușele și l-a dus într-un birou, unde a fost forțat să semneze un proces verbal sub amenințarea că va fi arestat pentru două zile. La ieșirea din secție, victima a sunat la 112, acuzând dureri în zona cervicală în urma agresiunii suferite.