Vladimir Putin schimbă tactica pentru a îngenunchea Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin crede că Rusia poate absorbi încet Ucraina printr-o ofensivă treptată și poate epuiza forțele ucrainene, susțin analiștii Institutului pentru Studiul Războiului (ISW).
ISW consideră că, deși operațiunea ucraineană din regiunea Kursk pare să fi avut un impact asupra armatei ruse la nivel operațional, aceasta nu a schimbat gândirea strategică a liderului rus Vladimir Putin.
Potrivit analiștilor americani, Putin crede că Rusia poate absorbi încet Ucraina printr-o ofensivă treptată și că Rusia își poate atinge obiectivele printr-un război de uzură împotriva forțelor ucrainene.
Aceste evaluări îl fac pe Putin să nu fie dispus să negocieze pacea în alte condiții decât capitularea Ucrainei și a Occidentului în fața cererilor sale.
Trupele ruse au lovit cu două rachete balistice Iskander-M infrastructura civilă și o academia militară din Poltava, omorând și rănind un număr semnificativ de persoane.
Impactul mai larg al incursiunii ucrainene în regiunea Kursk asupra războiului și asupra oricărei soluții diplomatice preconizate pentru război nu este încă clar și este prematur să evaluăm acest impact, susține ISW.
Încercările de a evalua impactul invaziei ucrainene în acest stadiu prematur pot conduce la concluzii parțiale și inexacte cu privire la capacitatea Ucrainei de a schimba traiectoria conflictului și la dorința Kremlinului de a negocia pacea în condiții acceptabile.
Reuters a relatat că Statele Unite intenționează să furnizeze Ucrainei rachete sol-aer cu rază lungă de acțiune (JASSM), dar că Ucraina nu va primi rachetele decât peste câteva luni.
Forțele ruse avansează mai rapid în estul Ucrainei
Forțele ruse avansează mai rapid în estul Ucrainei decât au făcut-o de mult timp, cucerind mai mulți kilometri pătrați pe zi, a declarat luni președintele Vladimir Putin, în condițiile în care forțele Moscovei încearcă să spargă o linie defensivă ucraineană. De cealaltă parte, liderul ucrainean Volodimir Zelenski a admis că situația este dificilă în estul țării, în special în apropierea orașului Pokrovsk, dar a afirmat că armata rusă nu a mai avansat în ultimele două zile, potrivit Reuters.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi, 3 septembrie, într-un interviu pentru NBC News că Ucraina intenţionează să păstreze pe termen nelimitat teritoriile ruseşti pe care le-a cucerit în urma incursiunii surpriză de luna trecută în Kursk, încercând astfel să îl forţeze pe Vladimir Putin să se aşeze la masa negocierilor.
În ceea ce privește evoluțiile pe front, forţele ruse au avansat în august 477 kmp în Ucraina, ceea ce reprezintă avansul lor lunar cel mai important din octombrie 2022, potrivit datelor care compilează deplasări revendicate şi confirmate furnizate de Institutul pentru studiul războiului (ISW) şi analizate de AFP.
La rândul său, armata ucraineană a avansat rapid la începutul lui august în Rusia, în regiunea frontalieră Kursk, peste 1.100 kmp în două săptâmâni, aflându-se la mai puţin de 35 km de capitala regională.
Trupele ruse au avansat în Ucraina într-un ritm de peste 15 kmp pe zi în august, în mare majoritate în regiunea Doneţk. Cea mai mare parte a acestor avansuri s-a realizat în direcţia importantului nod logistic Pokrovsk, de care armata rusă s-a apropiat duminică seară la mai puţin de 7 km.
Ultima dată când Moscova a cucerit atât teritoriu într-o lună, în octombrie 2022, a fost în replică la o importantă contraofensivă ucraineană în jurul Harkov, într-o fază a conflictului în care linia frontului era mult mai mobilă decât astăzi.
De la începutul anului 2024, Moscova şi-a reluat expansiunea pe teritoriul ucrainean, cu avansuri suplimentare de 1.730 kmp. Este deja de trei ori mai mult decât în 2023, când avansurile sale, mai mici, au fost în plus anulate de contraofensivele ucrainene.
Însă în aceste ultime luni trupele Kievului întâmpină dificultăţi în a contraataca pe propriul teritoriu. În 2024, numai în opt zile armata ucraineană a cucerit mai mult teren decât a cedat Rusiei, în general având avansuri foarte marginale de câţiva kilometri pătraţi.