Marius Lulea (AUR): Excludem o coaliție cu PSD. Refuză reformarea statului

Marius Lulea, prim-vicepreședintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), a exclus orice posibilitate de coaliție cu Partidul Social Democrat (PSD), invocând refuzul acestora de a susține reformarea statului.

„O coaliție cu PSD este exclusă deoarece nu se dorește reformarea statului. Noi dorim 300 de parlamentari, reforma administrativă cu reducerea numărului de primării, reducerea birocrației, fără pensii speciale, reducerea taxării muncii, alegeri în două tururi, să renunțăm la poziția de slugă și multe altele. Nu văd la PSD-ul de astăzi nici o dorință în acest sens. Este un partid baronizat ce face mult rău românilor.”, a declarat Marius Lulea.

Acesta a subliniat că AUR militează pentru o serie de reforme esențiale menite să îmbunătățească funcționarea statului și să reducă povara asupra cetățenilor. Lulea a criticat dur PSD-ul de astăzi, descriindu-l ca fiind un partid „baronizat” care aduce „mult rău românilor” și care nu demonstrează nici o dorință de schimbare în direcția dorită de AUR.