Cele două doctorițe de la Sf. Pantelimon pot să se întoarcă la muncă. Rafila: „Instanța a hotărât că nu au niciun fel de interdicție”
Ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marți, 20 august, la Antena 3, că teoretic orice este posibil, dar că este puțin probabil ca doctorițele Maria Miron şi Mirela Păiuş, acuzate de procurori de omor calificat în dosarul deceselor suspecte de la Spitalul Pantelimon și eliberate prin decizia Curții de Apel București, să mai revină la muncă.
Rafila a precizat că sunt „două femei care au trecut printr-o săptămână foarte grea şi cu foarte multă presiune publică” și că nu crede că vor mai reveni la Spitalul Pantelimon.
„Din moment ce instanța a hotărât că nu au niciun fel de interdicție, sigur, teoretic, ar putea să se întoarcă la muncă, dar discutăm despre două femei care au trecut printr-o săptămână foarte grea şi cu foarte multă presiune publică. E clar că reintegrarea în muncă va fi mai dificilă şi nu pot face eu comentarii faţă de situaţia în care se găsesc ele. Dar, în mod evident, oricine trece printr-o astfel de experiență nu cred că se poate întoarce la muncă, mai ales că discutăm de oameni care lucrează în terapie intensivă şi îngrijire pacienți critici. Trebuie, în mod evident, o perioadă de pauză”, a punctat ministrul.
Rafila a adăugat că respectarea prezumției de nevinovăție şi a demnității umane si profesionale sunt esențiale. „Aşa cum nu am comentat nici în momentul în care a existat acel referat al procurorilor care a dus la reținerea celor două doctorițe timp de mai bine de o săptămână, nu pot să comentez nici acum când instanța le-a pus în libertate, însă cred că e un lucru pe care ar trebui să-l subliniem. Trebuie să respectăm prezumția de nevinovăție până la stabilirea vinovăției de către o instanţă şi trebuie să respectăm demnitatea umană şi demnitatea profesională, mai ales că discutăm de două femei tinere”, a conchis el.
Dacă sunt vinovate, evident, vor trebui să se plătească pentru vina lor, dar, repet, lucrurile acestea trebuie să le respectăm, aşa cred eu. Mai ales dacă acest lucru se răsfrânge şi către corpul medical, ceea ce creează o presiune care nu este în niciun fel favorabilă pacienților din România.
Doctoriţele Maria Miron, poreclită „Doamna cu coasa”, şi Mirela Păiuş, aflate din 8 august în arest preventiv pentru omor calificat în dosarul celor 17 decese suspecte de la Spitalul Pantelimon, au fost eliberate marți, 20 august, prin decizia Curții de Apel București. Totodată, nu există nicio măsură restrictivă în cazul celor două doctorițe.
Cele două doctorițe, arestate inițial după 4 luni de anchetă
Ancheta în acest caz a început în aprilie, în urma acuzațiilor făcute de o asistentă care a susținut că 20 de pacienți de la ATI au murit în perioada 4-7 aprilie din cauza administrării incorecte a unei substanțe, este vorba despre Noradrenalină. Spitalul a anunțat apoi că în intervalul indicat au murit 17 pacienţi. Corpul de Control al ministrului sănătății și comisia spitalului au făcut anchete separate, dar au anunțat că pacienții au fost tratați corect. Pe 8 august, doctorițele Mirela Păiuș și Maria Miron, ultima poreclită „Doamna cu coasa”, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, decizia nefiind definitivă. Ele au fost acuzate de procurorii Parchetului Tribunalului București că au provocat moartea unui pacient de 54 ani, aflat în stare gravă, prin scăderea dozei de Noradrenalină, acesta intrând în stop cardio-respirator.