Proiectul prin care elevii primesc lapte și fructe în școli, din nou întârziat: a fost adoptat de Guvern cu 3 săptămâni înainte de începerea școlii, deși a fost pus în dezbatere în luna aprilie
Programul finanțat de Uniunea Europeană prin care copiii de grădiniță și elevii din clasele primare și gimnaziu primesc lapte, fructe și legume a fost aprobat de Guvern pe 21 august, cu 3 săptămâni înainte să înceapă anul școlar 2024-2025. Asta deși proiectul a fost pus în dezbatere publică în luna aprilie. Asta înseamnă că elevii nu vor primi produsele în septembrie pentru că procedura de licitație și apoi de atribuire a contractelor durează câteva săptămâni.
Guvernul a adoptat proiectul de HG prin care peste 1.900.000 de elevi ar trebuit să primească din 9 septembrie 2024, lapte, fructe și legume, anunță Ministerul Agriculturii. Mai exact, 1.908.231 preşcolari din grădiniţele de stat autorizate/acreditate şi particulare acreditate cu program normal de 4 ore şi elevi din învăţământul primar şi gimnazial de stat și privat autorizat/acreditat.
De precizat, numărul total al beneficiarilor programului 1.908.231 a fost transmis de Ministerul Educației către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale încă din luna februarie, prin adresa nr. 170/29.02.2024. “Conform adresei Ministerului Educației datele referitoare la cifrele de școlarizare au fost extrase din aplicația Sistemului Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR)”, scrie în nota de fundamentare. Sunt cu peste 20 de mii de elevi mai mulți decât anul trecut școlar.
Ca în fiecare an, proiectul a ajuns târziu pe masa Guvernului. De data aceasta, pe 21 august, cu 3 săptămâni înainte de începerea anului școlar 2024-2025, în condițiile în care programul este același în fiecare an și nu necesită un traseu birocratic în plus.
Mai mult, anul acesta proiectul a fost pus în dezbatere publică în 10 aprilie și este pentru prima oară când Ministerul își asumă calendar de distribuție a produselor și o dată exactă: 9 septembrie, dată de la care elevii trebuie să primească produsele. E greu de crezut că elevii vor primi produsele în prima zi de școală sau în luna septembrie având în vedere că și anul trecut, proiectul de HG a fost aprobat la început de august, iar laptele și fructele au ajuns la elevi începând cu luna martie, în Ilfov spre exemplu.
Cei aproape 2 milioane de elevi și copii de grădiniță ar trebui să primească la școală, în decurs de o săptămână: 2 porţii de fructe şi/sau legume, 3 porţii de lapte, 2 porţii de produse lactate (iaurt, sana, kefir) şi 5 porţii de produse de panificaţie, prin Programul pentru școli al României, susținut în mare parte cu bani europeni.
Uniunea Europeană asigură banii pentru lapte, fructe și legume iar Guvernul plătește încă 217.063 mii lei pentru produse de panificaţie. Suma alocată anul acesta este de 760.241 mii lei.
Art. I. – (1) Se stabileşte bugetul pentru implementarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2023-2029, pentru anul şcolar 2024-2025, care cuprinde şi ajutorul financiar alocat conform Deciziei de punere în aplicare (UE) 2024/845 a Comisiei din 12 martie 2024 de stabilire a repartizării definitive a ajutorului din partea Uniunii către statele membre pentru fructe și legume în școli și pentru lapte în școli pentru perioada 1 august 2024-31 iulie 2025 și de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2023/655, notificată cu numărul C/2024/1491 și publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene cu Seria L din 14.3.2024, prin alocarea sumei de 760.241 mii lei.
(2) Suma prevăzută la alin. (1) se utilizează după cum urmează: a) 96.176 mii lei pentru acordarea gratuită de fructe şi legume şi 38.163 mii lei pentru derularea
măsurilor educative aferente, potrivit anexei nr. 1;
b) 370.676 mii lei pentru acordarea gratuită de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf şi 38.163 mii lei pentru derularea măsurilor educative aferente, potrivit anexei nr. 2;
c) 217.063 mii lei pentru acordarea gratuită de produse de panificaţie, potrivit anexei nr. 3, exclusiv din bugetul național.
(3) Pentru anul şcolar 2024-2025, conform Deciziei de punere în aplicare (UE) 2024/845, suma este de 6.178.236 euro pentru acordarea gratuită de fructe și legume și derularea măsurilor educative
Noutăți în program
Potrivit proiectului, Ministerul Educației va verifica școlile dacă înregistrează în sistemul informatic numărul de preșcolari și elevi prezenţi la cursuri, precum şi numărul de porții consumate pe parcursul unei zile de şcoală. O schimbare este posibilitatea ca produsele care nu sunt distribuite din cauza absenței elevilor, să fie date altor elevi din școală.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va putea să monitorizeze și controleze acordarea ajutoarelor financiare pentru acest program, ceea ce nu se întâmplă în prezent, iar primăriile pot depune dosarul și online la APIA, mai prevede proiectul.
Cei aproape 2 milioane de elevi și copii de grădiniță ar trebui să primească la școală, în decurs de o săptămână: 2 porţii de fructe şi/sau legume, 3 porţii de lapte, 2 porţii de produse lactate (iaurt, sana, kefir) şi 5 porţii de produse de panificaţie, prin Programul pentru școli al României, susținut în mare parte cu bani europeni.
Programul este adresat preşcolarilor din grădiniţele de stat autorizate/acreditate şi particulare acreditate cu program normal de 4 ore şi elevilor din ciclul primar şi gimnazial de stat și privat autorizat/acreditat.
Problemele programului pentru școli semnalate de-a lungul anilor de toate părțile implicate: școli, primării, agenți economici
Luciana Antoci, inspector școlar general ISJ Iași, a spus recent într-una dintre cele două dezbateri regionale care au avut loc la Iași și Timișoara, organizate de Edupedu.ro, cu susținerea Asociației Patronale Române din Industria Laptelui – APRIL: Programul pentru școli este nefuncțional. Este ineficient nu numai la Iași, ci peste tot în țară, în primul rând din prisma faptului că procedura de achiziție amână foarte mult momentul în care produsele ajung la copiii din școli. Pe de altă parte însă, felul în care este gândit încă din 2002, deci acum 22 de ani, nu mai reflectă realitatea din școli.”
Prețul scăzut al porției de lapte, de doar 1,11 lei, inclusiv TVA, face ca furnizarea porției de lapte să fie aproape imposibilă pentru agenții economici, aducând probleme suplimentare logisticii și calității produselor livrate, a susținut Marius Sorin Dangă, vicepreședintele Consiliului Județean Iași. În județul Iași, de exemplu, în acest an, la prima licitație pentru Programul pentru școli nu s-a prezentat niciun ofertant, iar procedurile au fost reluate. Dar asta cu doar două luni înaintea terminării anului școlar.
Mulți inspectori, directori de școli și profesori spun că este nevoie de oameni care să preia sarcinile legate de distribuire, depozitare tocmai pentru a lăsa spațiu profesorilor pentru educație, pentru actul didactic.
Informații de context
Programul pentru școli (cunoscut și sub numele de Lapte și corn) a fost inițiat ca program național în 2002, iar din 2007 a devenit program european. Programul pentru școli a fost extins, în 2023, cu încă 6 ani — pentru perioada 2023-2029.
Cu două luni înainte de a se termina anul școlar trecut, 2023-2024, elevii din 16 județe încă nu primiseră lapte în școli, iar în București doar Sectorul 5 a derulat programul finanțat de Uniunea Europeană, conform Ministerului Agriculturii, la solicitarea Edupedu.ro.
Concret, pe hârtie, 1.880.615 preșcolari și elevi ar trebui să primească lapte, produse din lapte, fructe și legume, din bani europeni, potrivit Programului pentru școli al României. În realitate însă, cel puțin 746.000 de elevi, adică aproape 40% din numărul total al beneficiarilor, nu au primit aceste produse pentru că licitațiile au fost demarate târziu.
“Având în vedere comunicările transmise de consiliile județene/consiliile locale, până la această dată, considerăm că procedurile de achiziție se vor finaliza, cel mai târziu, în luna mai, astfel încât pentru cel mult o lună de zile, copiii să beneficieze de produse. Motivele întârzierii începerii distribuției sunt legate de data demarării procedurilor de achiziție publică, de modul de desfășurare a acestora, respectiv, depunerea de contestații, selectarea în eșantionul de control ex-ante al ANAP sau nedepunerea de oferte pentru anumite loturi/zone”, se precizează în răspunsul Ministerului Agriculturii.
În București, “sectoarele 2, 3 și 4 au estimate finalul lunii aprilie 2024. Sectorul 6 are contracte în derulare dar nu va solicita ajutor financiar la APIA. Sectorul 1 nu a inițiat procedură de achiziție a produselor”, mai scrie în răspunsul Ministerului Agriculturii.
Potrivit documentului, în majoritatea județelor unde se distribuie lapte și sau fructe, elevii le primesc abia începând din martie.