Cine este medicul Bogdan Socea, fostul manager al Spitalului Sfântul Pantelimon Are o avere impresionantă
Managerul Spitalului Sfântul Pantelimon, Bogdan Socea, și-a anunțat vineri demisia din funcție, ca urmare a solicitării primului-ministru Marcel Ciolacu, dar și a ministrului Sănătății, Alexandru Rafila. Bogdan Socea are o avere uriașă, iar potrivit surselor noastre ar fi un protejat al fostului ministru Vlad Voiculescu.
Medicul Bogdan Socea a ajuns în funcția de manager al Spitalului Sfântul Pantelimon în octombrie 2021, potrivit profilului său de Linkedin. Înainte de a fi numit manager, acesta a ocupat poziția de director medical în cadrul aceluiași spital, din martie 2021 până în octombrie 2021, fiind promovat în funcție de ministrul Sănătății de la acea vreme, Vlad Voiculescu (USR).
Potrivit CV-ului său, Socea a absolvit în anul 2000 Facultatea de Medicină Generală din cadrul U.M.F. „Carol Davila” Bucureşti, cu media generală 9.97, având o teză cu titlul „Rezultate ale asocierii radio-chimio-chirurgicale în tratamentul cancerului bronhopulmonar”.
Acesta și-a continuat studiile de master între 2000-2002, însă surpriza acum vine.
Socea și-a început doctoratul în anul 2001, fără a avea masteratul terminat. Studiile doctorale de la UMF “Carol Davila” au fost finalizate în anul 2006, cu teza de doctorat intitulată „Posibilităţi şi limite ale tratamentului chirurgical în polipoza rectocolică”, avându-l drept conducător ştiinţific pe prof. dr. Florian Popa.
A fost confirmat cu titlul de Doctor în Medicină în iunie 2007 prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului Nr. 1418 din 29.06.2007.
Dr. Bogdan Socea, o avere impresionantă
Potrivit declarației sale de avere, Bogdan Socea este un medic înstărit. Deține 3 terenuri intravilane și un teren agricol:
- unul în Pantelimon (IF) în suprafață de 550 m2, dobândit în anul 2005 prin contract de vânzare-cumpărare;
- două terenuri în Brașov în suprafață de 27 m2, dobândit în anul 1996 și unul de 565.20 m2, dobândit în 2012 prin moștenire;
- un teren agricol în Brașov de 2.32 ha, dobândit în anul 2017 prin moștenire
Fostul manager al spitalului Sf. Pantelimon mai deține o casă de locuit în Pantelimon de 200 de metri pătrați, o casă de vacanță în Brașov de 80 m², dar și un apartament în Brașov de 76 m².
ogdan Socea are în proprietate și un autoturism de lux marca BMW, fabricat în 2018, și unul marca Suzuki fabricat în anul 2007. El mai are bijuterii și tablouri de artă în valoare de 20.000 de euro.
În calitate de manager al spitalului Sfântul Pantelimon, Socea încasa anual suma de 272.081 RON, la care se adaugă suma de 58.062 RON din activitatea didactică pe care o desfășoară la UMF ”Carol Davila”.
Conturi de peste 100.000 de euro
Potrivit declarației de avere consulate de Gândul, dr. Bogdan Socea are în conturi o sumă deloc neglijabilă, ce depășește 100.000 de euro, defalcată în 7 conturi și depozite bancare, astfel:
- 55.600 euro
- 52.000 lei
- 22.000 euro
- 117.000 lei 1
- 40.000 lei
- 21.000 euro
- 30.000 lei
Fostul manager are și două credite/datorii, de 223.011 RON, respectiv 13.000 RON.
Vineri, premierul Marcel Ciolacu s-a arătat nedumerit de faptul că „nu înțelege de ce managerul spitalului Sfântul Pantelimon nu este acasă sau să-și preia atribuțiile de medic”.
La scurt timp, Bogdan Socea și-a anunțat demisia pe pagina sa de Facebook, motivând că „decizia vine pe fondul unor anchete în desfășurare și a unor evenimente recente care au afectat încrederea publicului în Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon”, cu referire la scandalul celor doi medici reţinuţi și acuzaţi de procurori că au omorât cu intenție mai mulţi pacienţi prin oprirea tratamentului cu noradrenalină unor bolnavi internaţi la ATI.