Autocar românesc confiscat și călătorii dați jos de poliția germană, firma avea datorii de 20.000 de euro la Fisc

Vameșii germani de la Saarbrücker au confiscat un autocar românesc și i-au dat jos pe călători, anunță agenția germană DPA, citată de rtl.de.

O călătorie cu autocarul din Marea Britanie spre România a fost întreruptă brusc de oficialii vamali din Saarbrücken în timpul unui control pe autostrada A8, lângă Merzig. Călătorii și șoferii au trebuit să părăsească autocarul pentru că a fost confiscat, așa cum a anunțat miercuri biroul vamal principal din Saarbrücken.

Motivul: o verificare a touroperatorului a arătat că are aproape 20.000 de euro datorii fiscale către administrația fiscală germană.

Pasagerii și șoferii au fost cazați în hotelurile din apropiere de compania de autocare, după oprirea de duminică seara, a declarat un purtător de cuvânt al vamilor.

Compania din România are acum posibilitatea de a alege dacă va plăti sumele restante la vamă sau dacă autocarul va fi scos la licitație pentru a acoperi datoriile fiscale, scrie ziarulromanesc.de.