Efectul DOMINO. Profesorul Adam de la „Ion Mincu” – București, acuzat de hărțuire SEXUALĂ, suspendat din toate activitățile

Reacția Universitatății de Arhitectură din București – Ion Mincu” în cazul profesorului Dorin Ștefan Adam vine după articolul publicat de Ropagansim.ro în care sunt prezentate mai multe acuzații de hărțuire sexuală – profesorul ar fi trimis pe rețelele de socializare mai multe fotografii indecente către studentele sale.

„Chestiunea semnalată în articol va fi tratată prioritar, în vederea stabilirii adevărului și dispunerii de măsuri raportate la acesta, conform cu prevederile regulamentelor interne pentru asigurarea continuă și permanentă a unui spațiu academic sigur la UAUIM. Ca să judecăm aceste afirmații, texte si imagini, trebuie să verificăm în primul rând dacă sunt adevărate, a anunță instituția”.

Șfară-n țară

Încă un scandal de hărțuire sexuală zguduie media, de această dată la Universitatea de Arhitectură din București, reia Digi24.

Un conferențial ar fi trimis studentelor poze cu el dezbrăcat Universitatea de Arhitectură a anunțat că a decis suspendarea acestuia și audierea în comisia de etică. După SNSPA, și Universitatea de Arhitectură din București se află în mijlocul unui scandal de hărțuire sexuală. Un profesor a trimis studentelor poze cu el dezbrăcat, scrie publicația Redacția Ropaganism.

Este este vorba despre Ștefan Adam, cunoscut arhitect bucureștean și conferențiar la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu. Acesta le scria fetelor mesaje în privat.

Întoarsă cu fața la geam și mângâiată cu linia. S-au mângâiat în penumbră, s-ar auzi în aer freamătul sublim. S-ar ridica în întuneric, mângâiată din penumbră, postează inspirat Adam.

Așa sună un schimb de mesaje între Ștefan Adam și o studentă de pe o rețea de socializare. Digi 24 l-a contactat pe cadrul universitar pentru o reacție pentru publicația redacția Ropaganism punct.


Viața privată și catedra

Adam a precizat că pozele și conversațiile apărute în spațiul public fac parte din viața sa privată, sunt distincte de activitatea publică și nu implică în niciun fel Universitatea de Arhitectură.

Studenții spun că reprezentanții universității știu de comportamentul deviant al profesorului.

Păi, și rectorul știe de ani de zile și nu s-au luat măsuri. Trebuie să vină cineva să semneze că s-a întâmplat ceva.

Universitatea de Arhitectură a reacționat în urma demersurilor conducerii universității și a discuției cu domnul Ștefan Adam, conducerea îi va suspenda, la cerere, activitatea, a precizat pentru Digi 24 Marian Moiceanu, rectorul universității, iar între timp am primit și o reacție din partea profesorului Ștefan Adam.