Sesiunea Parlamentului European se va ţine la Bruxelles în loc de Strasbourg
Sesiunea plenară a Parlamentului European programată săptămâna viitoare la Strasbourg a fost anulată din cauza riscurilor sanitare prea ridicate legate de epidemia de coronavirus, au declarat marţi surse europene agenţiei France Presse, citată de Agerpres. Informaţia a fost ulterior confirmată oficial.
Sesiunea din 14-17 septembrie ar fi trebuit să fie prima din metropola alsaciană de la izbucnirea epidemiei de COVID-19 în Europa şi introducerea măsurilor de izolare în întreaga Uniune Europeană, începând din martie.
Preşedintele PE, David Sassoli, a explicat într-un comunicat că ”decizia adoptată ieri de autorităţile franceze de a clasifica întregul departament Bas-Rhin în zona roşie ne obligă să reconsiderăm deplasarea la Strasbourg”.
Conform tratatelor europene, Parlamentul European are sediul la Strasbourg, unde se ţin anual 12 sesiuni plenare de câte trei zile. În restul timpului, europarlamentarii lucrează la Bruxelles.
Susţinătorii unui sediu unic la Bruxelles acuză frecvent costurile financiare şi ecologice ale deplasărilor a circa 2500 de persoane din aparatul PE şi utilizarea complexului uriaş de la Strasbourg doar patru zile pe lună.
De la începutul epidemiei, sesiunile PE au avut loc în general prin videoconferinţă, cu prezenţă redusă a europarlamentarilor şi echipelor acestora. Ultima sesiune plenară care a avut loc la Strasbourg a fost cea din 10-13 februarie.
În sesiunea din septembrie este aşteptat discursul în plen al preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre starea Uniunii.