Trenul care ducea tinerii la „Beach Please” a cedat din cauza caniculei. Pasagerii au îndurat o căldură insuportabilă
O sută de mii de oameni vor cânta și se vor distra la „Beach, please!” sau cel puțin încearcă să facă asta.
O parte dintre cei care au plecat dimineață spre mare cu trenul au avut un ghinion îngrozitor. Garnitura s-a defectat din cauza caniculei, iar locomotiva s-a umplut cu un fum negru, înecăcios.
Pasagerii, în general copii și tineri, au stat într-o căldură insportabilă. După amiază, soarele ardea puternic la Costinești. Dar tinerii dornici de distracție au găsit cum să omoare timpul până când vor urcă pe scenă favoriții lor.
Vremea caniculară și vântul fierbinte au făcut ca locurile unde sunt amplasate cișmele cu apă să fie pline. Mulți și-au economisit banii de apă pentru alte distracții.
Tânăr: „Sunt foarte mișto. Nu mai dăm banii pe apa care e scumpă și nu putem intra cu alte băuturi”.
Selly, organizator festival: „Aparatele de dat cu pumnul sunt foarte tari, plus că avem acele cișmele, locuri unde poți să te hidratezi gratuit, ei iși dau banii pe shot-uri, alcool, mâncare, dar nu e normal să nu ai apă pe căldura asta. Să nu fie oameni deshidratați să leșine pe aici”.
O sută de mii de tineri sunt așteptați în această seară, prima de distracție, de la Beach Please. Celebrul trapper american Yeat va urca pe scenă. Este jumătate român și mulți se întreabă dacă va saluta publicul.
Vineri seară vor urca pe scenă Lil Tjay, Don Toliver și Trippie Redd. Unii au venit însoțiți de părinti.
Părinte: „Este minoră, are 14 ani. Am venit pentru festival”.
Tânără: „Mi-am dorit mult să ajung aici”.
Pe de altă parte, un tren plin cu tineri nerăbdători să ajungă la festival, s-a defectat la scurt timp după ce a plecat din București din cauza căldurii.
În urma unui scurt circuit, locomotiva s-a umplut cu un fum negru. iar mecanicul a sunat la 112. Călătorii au coborât din vagoane și au așteptat mai bine de o oră o nouă locomotivă.
Dar calvarul nu s-a sfârșit aici. Noua garnitură a fost oprită încă o dată, lângă Constanța, din cauza unui incendiu de vegetație.
Mulți dintre cei care voiau să ajungă la festival au mers câțiva kilometri pe jos pentru a-și găsi o alternativă de transport spre Costinești.