DIICOT a descins la Complexul Energetic Valea Jiului: Au fost mai multe percheziții, fiind vizaţi directorul general şi alţi angajaţi
DIICOT a făcut percheziţii la Complexul Energetic Valea Jiului, fiind vizaţi directorul general Eusebiu Bebi Durbacă şi alţi angajaţi. Consiliul de Administraţie a cerut clarificări, pentru a analiza eventuala demitere a directorului general, iar ministrul Energiei anunţă că a trimis, joi, Corpul de control pentru a verifica angajările din perioada 2023-2024.
”La data de 03.07.2024, Ministerul Public – Direcţia de Invetigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Hunedoara a efectuat acte de urmărire penală la sediile Societăţii Complexul Energetic Valea Jiului SA, societate cu capital integral de stat. La data de 04.07.2024, Consiliul de Administraţie, întrunit în şedinţă la ora 09.00, a luat act de Mandatul de percheziţie domiciliară nr. 75/2024, efectuat la sediul social al Societăţii Complexul Energetic Valea Jiului S.A. în data de 03.07.2024, precum şi de celelalte activităţi de cercetare penală efectuate la sediul societăţii şi care privesc persoana domnului director general Eusebiu Bebi Durbacă şi alţi angajaţi, în limita informaţiilor devenite publice sau îndeobşte cunoscute, în dosarul penal 120/23/P/2023”, a transmis, joi, MInisterul Energiei, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, prin decizia CA nr. 26/04.07.2024, Consiliul de Administraţie a decis emiterea unei adrese către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara cu privire la obiectul dosarului penal, calitatea procesuală a directorului general Eusebiu-Bebi Durbaca, precum şi orice alte informaţii relevante în dosarul penal nr. 120/23/P/2023 din data de 28.06.2024, fără a se afecta caracterul nepublic al urmăririi penale, în vederea analizării de către Consiliul Administraţie a motivelor de justă cauză privind revocarea/nerevocarea directorului general.
”Consiliul de Administraţie a transmis DIICOT întreaga disponibilitate de colaborare cu organele de urmărire penală în scopul aflării adevărului şi a tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate”, se mai arată în comunicat.