Scandal monstru între o profesoară și directoare, la o școală din Suceava. „„M-a amenințat că îmi taie capul și mi-l înfige în gard”
Două anchete sunt deschise la o școală din județul Suceava, după ce directoarea și o profesoară s-au îmbrâncit la o ședință.
Între cele două ar mocni un conflict de mai multă vreme, dar acum, după un schimb de replici, ambele femei au răbufnit.
Întâmplarea a avut loc în timpul ședinței de consiliu de administrație la școala gimnazială din Zamostea. Profesoara de istorie – în vârstă de 33 de ani, a intrat în cancelarie, spune ea, după condică și catalog.
Numai că ar fi decis să filmeze întrunirea – după ce i s-ar fi făcut reproșuri că întrerupe ședința. De aici, spiritele s-au încins.
Ioana Cojocariu, profa de istorie: „S-a năpustit asupra mea. M-a prins de mână, de brațul stâng, iar cu o mână încerca să îmi ia telefonul. Și mă trăgea și m-a lovit. Pur și simplu nu puteam să scap din mâinile ei. Colegii mei au asistat la această scenă deși eu am țipat cât am putut de tare.”
În replică, directoarea școlii susține că acuzațiile sunt exagerări și că, după tot acest scandal, o să-și dea demisia.
Aurelia Ursaciuc, directoare: „Doamna a intrat în ședință, nefiind invitată, am rugat-o să ne lase. A ripostat și a afirmat că ne filmează. I-am spus să îmi dea telefonul cu care ne-a filmat”.
Reporter: „Adică nu ați lovit-o?”
Directoarea Aurelia Ursaciuc: „Nu, era vorba doar de telefon, a fost un schimb de replici. Nu au fost amenințări, sunt martori toți membrii CA.”
Ambele profesoare au ajuns la spital cu echimoze în urma îmbrâncelii din școală. Cazul este acum în atenția inspectoratului școlar, dar și a polițiștilor care au deschis un dosar penal pentru lovire, după ce profesoara de istorie a sunat la 112.
Cezar Anuței, purtător de cuvânt ISJ Suceava: „A fost constituită o comisie de anchetă care va analiza dacă sunt abateri de la respectarea legislației învățământului și, în urma rezultatelor anchetei, vor fi stabilite măsuri”.
Surse din anchetă spun că în ultimul an au fost mai multe neînțelegeri între cele două profesoare, pe motiv că directoarea de acum a fost numită interimar, în locul unei prietene a profesoarei de istorie. Aceasta din urmă fusese demisă pentru management defectuos.