Austria donează 2 milioane de euro pentru Republica Moldova. Unde vor ajunge banii

Republica Moldova va primi suma de 2 milioane de euro din partea Guvernului Austriei. Banii vor fi destinați pentru un program ce are ca obiectiv combaterea sărăciei.

Vestea a fost anunțată de ministrul Muncii și protecției sociale, Alexei Buzu, la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu omologul său austriac, Johannes Rauch.
Bani pentru Republica Moldova, program ce are ca scop combaterea sărăciei

Potrivit ministrului Alexei Buzu, grantul vine să dezvolte măsuri pentru reducerea și prevenirea sărăciei, pentru atenuarea consecințelor socio-economice negative ale crizelor multiple, dar și acțiuni care să asigure disponibilitatea, accesul, calitatea și accesibilitatea serviciilor de îngrijire și sănătate.

Cu ajutorul grantului vor fi susținute măsuri pentru incluziunea socială, pentru promovarea unei vieți independente, fără discriminare, pentru persoanele cu dizabilități. De asemenea, banii vor fi folosiți pentru prevenirea și combaterea violenței de gen, combaterea sărăciei copiilor și promovarea sănătății și bunăstării copiilor și pentru asigurarea securității sociale a grupurilor vulnerabile și afectate de sărăcie și extinderea sistemelor de protecție socială.

Ministrul muncii și protecției sociale, Alexei Buzu, se află în perioada 22-24 mai într-o vizită de lucru la Viena, Austria, conform deschide.md.

Altfel, angajarea în câmpul muncii a tinerilor și a persoanelor în etate ar putea fi încurajată prin implementarea reformei „Minijob”. Mai exact, se propune acordarea unor facilități fiscale pentru angajarea part-time a acestor categorii de persoane.

Propunerea a fost făcută de către deputata din Fracțiunea Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) Mariana Lucrețeanu, care a organizat o discuție publică pe subiectul acestei inițiative. La discuții au participat reprezentanți ai universităților, ai sindicatelor, ai Ministerului Finanțelor și ai Serviciului Fiscal de Stat, ai partenerilor de dezvoltare și ai unor companii din țară.

Ce facilități fiscale se propun

Reforma „Minijob” prevede unele facilități pentru angajarea part-time, cu scopul de a facilita angajarea studenților și a persoanelor în etate în câmpul muncii și de a combate fenomenul muncii ilegale. ”Astfel, se propune ca reglementarea unui salariu lunar fix, de până la 4.500 de lei, pentru un program de muncă de cel mult 20 de ore pe săptămână.