Prima ţară europeană care îşi mută ambasada din Israel la Ierusalim
Serbia este prima ţară europeană care îşi va muta ambasada în Israel din Tel Aviv la Ierusalim. Mişcarea va avea loc până la finalul lui iulie 2021 şi este o lovitură dată de Trump înaintea alegerilor prezidenţiale din Statele Unite.
Anunţul mutării ambasadei a venit după un summit la Casa Albă, la care au participat preşedintele Serbiei şi premierul din Kosovo. În plus, Kosovo şi Israel s-au recunoscut reciproc, iar Kosovo a devenit primul stat majoritar musulman care va avea o misiune diplomatică în Ierusalim.
În martie 2019, Viorica Dăncilă anunţa, pe tărâm american, aceeaşi decizie.
Ierusalimul este disputat de zeci de ani. Oraşul e considerat de israelieni capitala nedivizată a ţării lor, în timp ce palestinienii revendică partea de est drept capitală a viitorului lor stat. Misiunile diplomatice ale ţărilor străine sunt în Tel Aviv, o tradiţie ruptă de Donald Trump acum trei aproape trei ani, când a mutat ambasada SUA în Ierusalim.
„Este o măsură amânată prea mult timp, care va avansa procesul de pace şi care va aduce o înţelegere de durată”, declara şi Donald Trump pe 6 decembrie 2017.
Conflictul dintre israelieni şi palestinieni a făcut ca foarte puţine ţări arabe să recunoască statul evreu. Emiratele Arabe Unite sunt ultimele intrate pe această listă extrem de scurtă. Luni, a avut loc primul zbor direct între Tel Aviv şi Abu Dhabi. Şi această înţelegere a fost posibilă tot cu intervenţia lui Trump, care a punctat la capitolul relaţii externe.
Sursa: Ziarul Financiarul
-
Polonia se asteapta la un val de refugiati din Belarus
Instabilitatea prelungita din Belarusul vecin ar putea duce la un val de refugiati spre Polonia in viitorul apropiat, o provocare pentru care Varsovia va trebui sa se pregateasca, a declarat vineri presedintele polonez Andrzej Duda. „Pe scurt, vorbim de un val de migranti”, a afirmat el in debutul unei intalniri cu guvernul. Executivul va fi
-
Odată cu începerea noului an școlar, pe 14 septembrie, tot mai mulți medici atrag atenția autorităților și îi sfătuiesc ce măsuri să adopte pentru evitarea unor infectări în masă în cazul elevilor și profesorilor.
» Citește mai multe detalii pe www.60m.ro