Emmanuel Macron dezvăluie condițiile în care Franța va intra în război. „Sper că nu va trebui”
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că „speră” că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, relatează Le Figaro, preluată de News.ro.
Într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene a lui Valérie Hayer, cea care se află în fruntea listei partidului prezidenţial, Emmanuel Macron răspunde unor întrebări pe care le-ar fi primit pe reţelele sociale.
„Vom merge la război?”, sună una dintre aceste întrebări. „Sper că nu va trebui să mergem la război”, răspunde preşedintele Macron. „Ucraina a fost atacată de Rusia, iar la un moment dat trebuie să reuşim să descurajăm Rusia să continue să avanseze. Suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei sunt în joc. Dar statul de drept şi regulile noastre comune sunt, de asemenea, în joc. Iar dacă lăsăm lucrurile aşa cum sunt în Ucraina, legea celui mai puternic va prevala. Şi nu putem fi în siguranţă, se întâmplă la 1.500 de kilometri de locul în care trăim”, a avertizat el.
„Trebuie să fim uneori disuasivi şi credibili pentru adversarii noştri, spunându-le: dacă mergeţi prea departe şi dacă ameninţaţi interesele noastre, propria mea securitate, atunci nu exclud să intervin”, a explicat sâmbătă şeful statului francez. Lui Emmanuel Macron îi place, cu siguranţă, să se arate ca un războinic, scrie Le Figaro. Mai întâi, la sfârşitul lunii februarie, el a spus că trimiterea de trupe franceze „în mod dinamic” în Ucraina nu ar trebui „exclusă”, pentru a redobândi „ambiguitatea strategică”.