Nicușor Dan spune că n-a văzut niciodată un șobolan în București: „Există, dar sunt puțini”
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat joi, la Jurnalul de Seară de la Digi24, că șobolanii nu sunt o problemă a Bucureștiului și că este vorba despre o temă artificială pentru bucureșteni, făcând referire la declarațiile Gabrielei Firea de zilele trecute. Primarul a mai spus că dacă ar fi întrebați 1.000 de oameni, doi ar spune că au întâlnit un șobolan în acești patru ani.
„Să știți că eu circul pe jos, cu autobuzul și n-am văzut niciodată șobolani. Bineînțeles că sunt, dar indicatorul relevant e când se dă telefon și se reclamă existența acestor animale în București. Sunt, dar e o scădere de 20% față de mandatul precedent, dar sunt cazuri absolut punctuale”, a explicat Nicușor Dan. Primarul a mai spus că dacă ar fi întrebați 1.000 de bucureșteni, doi ar spune că au întâlnit un șobolan în acești patru ani. „E o temă artificială pentru bucureșteni și de ce se întâmplă? Noi avem o companie care e creația fostei administrații, i-am dat și buget, numai că sunt locuri private în care ei nu ajung, nu au competență să intervină, sunt alte instituții care fac control pentru instituții private, sunt și terenuri virane unde n-avem competențe să intervenim, și asta e sursa șobolanilor, dar nu e o problemă a Bucureștiului”, a conchis Nicușor Dan. Gabriela Firea l-a criticat pe Nicușor Dan la depunerea candidaturii, spunând că „vorbim de intersecții semaforizate și smartcity, dar avem șobolani, gropi, mizerie și gunoaie” în București.