Avocat din Baroul Ialomiţa şi alte două persoane, trimişi în judecată de DNA după ce ar fi promis unui inculpat că pot interveni la magistraţi pentru a fi cercetat în libertate şi condamnat cu suspendare
Un avocat din Baroul Ialomiţa şi alte două persoane au fost trimişi în judecată de procurorii DNA în două dosare care vizează promisiuni făcute unui inculpat pentru tentativă de omor de intervenţie la magistraţi pentru ca acesta să fie cercetat în libertate şi ulterior condamnat cu suspendare. Ei ar fi pretins de la acesta zeci de mii de euro în acest scop.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în două dosare distincte, a inculpaţilor: B.Ş.G., avocat în cadrul Baroului Ialomiţa, cercetat în stare de arest la domiciliu, pentru trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, L.P. şi P.I.R, cercetaţi în stare de arest preventiv, pentru trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, forma participaţiei penale fiind autoratul şi complicitatea, a anunţat, vineri, DNA.
Procurorii au arătat, în rechizitoriu, că, în perioada 24 ianuarie – 11 februarie, B.Ş.G., în calitate de avocat în cadrul Baroului Ialomiţa, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză), cercetată în stare de arest preventiv pentru tentativă de omor, sumele de 7.000 euro pentru sine şi între 15.000-30.000 euro pentru alţii, pentru a-şi trafica presupusa influenţă pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor judecători din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, susţinând că îi va determina pe aceştia să dispună cercetarea martorului în stare de libertate.
În acest context, în 11 februarie, după ce a lăsat să se creadă că decizia de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, dispusă de judecători faţă de persoana cercetată pentru tentativă de omor, a fost rezultatul acţiunilor sale, avocatul ar fi primit de la o rudă a martorului sumele de 7.000 de euro pentru sine şi 10.000 de euro pentru alţii, fiind constatată infracţiunea flagrantă.
”În perioada 09.02.2024 – 28.02.2024, inculpatul L.P., beneficiind de ajutorul inculpatului P.I.R., ar fi pretins de la aceeaşi persoană (martor în cauză), cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, sume de bani cuprinse între 7.000 – 30.000 euro, pentru a-şi trafica presupusa influenţă pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor judecători din cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi că-i va determina pe aceştia să dispună faţă de martor o pedeapsă neprivativă de libertate (condamnare cu suspendare). După mai multe «negocieri», s-ar fi stabilit ca martorul să-i remită inculpatului L.P. sumele de 7.000 euro pentru sine şi 20.000 euro pentru alţii, din care acesta ar fi şi primit o primă tranşă de 1.000 euro de la o rudă a martorului, restul banilor urmând a fi remişi la o dată ulterioară”, au susţinut procurorii DNA.
În acest context, în 9 martie, inculpatul L.P. ar fi primit de la aceeaşi rudă a martorului suma totală de 26.000 de euro, fiind prins în flagrant delict.
Cele două dosare au fost trimise spre judecare Curţii de Apel Bucureşti, respectiv Tribunalului Giurgiu, cu propunere de a se menţine măsurile preventive dispuse în cauze.