Halep, consecințele cazului de dopaj: Simona, atacată de Wozniacki și făcută „trișoare“. Replica româncei

Cât timp a stat pe tușă, suspendată pentru dopaj, Simona Halep (32 de ani) a primit foarte puține mesaje de susținere din partea jucătoarelor care activează acum în circuitul feminin. S-a spus că acest lucru e cauzat de faptul că rivalele ei se tem și nu vor să-și complice viața, arătându-și sprijinul pentru o sportivă care e în război cu un organism puternic, Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA). Acum însă, descoperim că, pur și simplu, unele jucătoare n-au susținut-o pe Halep pentru că au considerat că a trișat.

În această categorie intră daneza Caroline Wozniacki (33 de ani, 129 WTA). Aflată și ea pe tabloul Miami Open, unde a debutat cu un succes cu Clara Burel (45 WTA), fosta campioană de la Australian Open s-a arătat deranjată că Halep a fost acceptată pe tablou grație unui wild-card (n.r. – invitație).

„În primul rând, mereu mi-a plăcut de Simona. Am avut o relaţie bună. Şi în trecut am vorbit deschis despre ce cred în legătură cu dopajul. Ideile mele nu s-au schimbat. Întotdeauna mi-am dorit un sport curat, corect pentru toţi. Nu mă refer direct la Simona, dar, dacă cineva trişează intenţionat, dacă cineva a fost testat pozitiv… Înţeleg de ce un turneu vrea un nume mare pe tablou, dar eu cred, şi nu e un atac la cineva anume, că aceşti oameni n-ar trebui să primească wild-card-uri! Dacă vrei să revii şi a fost vorba de o greşeală, înţeleg, dar trebuie să o iei de jos ca să ajungi înapoi în vârf. Asta e părerea mea despre astfel de lucruri“, a spus Wozniacki.

Halep: „N-am trișat“


Firește, atacul lansat de Caroline a vizat-o pe Simona, deși daneza a tot încercat, în zadar, să fie subtilă. De aceea, când a apărut la conferința de după meciul cu Paula Badosa (Spania, 26 de ani, 80 WTA), Halep a fost chestionată în legătură cu ce a zis Wozniacki.

„Eu n-am făcut nimic greşit. N-am trişat. Nu m-am dopat. Mai bine citim decizia de la TAS, scrie că a fost un supliment contaminat, n-a fost dopaj. N-am avut niciodată de-a face cu dopajul. Nu m-am dopat niciodată, deci nu sunt o trişoare. O singură persoană care e negativă în privinţa mea nu e atât de importantă, pentru că am sute de oameni care îmi oferă dragoste, aşa că voi accepta asta“, a fost replica Simonei.