Noi probleme la podul peste Dunăre de la Brăila. Au apărut denivelări majore în asfalt. Ce spune CNAIR
La 8 luni de la inaugurarea podului suspendat peste Dunăre de la Brăila, au apărut noi porțiuni de asfalt care sunt lăsate, la rampa de urcare de pe malul brăilean. Denivelările măsoară acum peste 10 centimetri.
Inaugurat cu fast în iulie 2023, podul de la Brăila nu a fost recepționat încă de CNAIR, iar problemele care afectează construcția nu par să se mai termine.
La finele anului trecut au apărut o serie de tasări, pe care constructorul a încercat să le rezolve turnând un nou strat de asfalt. Acum au apărut aceleași probleme. Este vorba de denivelări destul de serioase, care măsoară și 10 centimetri în anumite zone.
Reprezentanții CNAIR spun că WeBuild, firma care a construit podul va trebuie să aducă asfaltul la același nivel după ce tasările se vor opri.
Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, al treilea ca mărime din Europa și una dintre cele mai complexe lucrări de infrastructură din România, a fost inaugurat pe 6 iulie 2023, în prezența mai multor oficiali, inclusiv a președintelui Klaus Iohannis și a ministrului Sorin Grindeanu, după 5 ani de lucrări.
Contractul a fost semnat în ianuarie 2018, iar termenul inițial de finalizare a fost 2021. Ulterior, au fost avansate mai multe termene, care însă nu au fost respectate, iar costurile finale s-au ridicat la aproximativ 500 de milioane de euro. La puțin timp după inaugurare, au apărut primele probleme.
Mai întâi, în august 2023, pe podul care leagă judeţele Brăila şi Tulcea au fost constatate denivelări despre care CNAIR a spus că au fost cauzate de nerespectarea restricțiilor de tonaj în zilele caniculare.
La finalul lunii august 2023, o filmare apărută în spațiul public arăta cum șuruburile podului se desprindeau ușor, iar CNAIR a dat vina pe neglijența constructorilor și, după verificări, a transmis că 0,4% dintre cele 100.000 de șuruburi erau slăbite.
Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat pe 1 noiembrie 2023 că podul suspendat peste Dunăre de la Brăila va fi recepţionat de CNAIR doar când constructorul va remedia, pe cheltuiala lui, toate abaterile constatate. Acest lucru nu s-a întâmplat însă nici până acum.