Detergenți de calitate inferioară vânduți în supermarketurile din România
Fenomentul detergenților contrafăcuți a luat amploare în România. Producătorii români au declarat că autoritățile trebuie să caute soluții pentru că mulți clienți au cumpărat produse proaste din supermarketuri.
Producătorii români consideră că autoritățile trebuie să fie mai atente la introducerea produselor în țară și a vânzărilor online, dar mai ales interzicerea vânzării produselor sub alt ambalaj decât cel al producătorilor.
Detergenți contrafăcuți în magazinele din România
Gili Boruz, fondatorul companiei Bozo, unul dintre principalii producători de detergenți din România, a declarat că multe produse contrafăcute au apărut în supermarketuri și că oamenii nu trebuie păcăliți.
„Cazul recent, de la Mureș, unde au produs detergent contrafăcut este doar un exemplu, un caz singular ieșit la suprafață, însă pot exista sau apărea în continuare cazuri de produse falsificate. Momentan nu sunt luate măsuri aspre care să stopeze acest fenomen. O soluție simplă și care ar reduce semnificativ numărul de potențiale cazuri și de produse contrafăcute este interzicerea reambalării produselor pentru vânzare.
Din acest motiv, multe produse contrafăcute ajung chiar pe raft în magazine, sub mărci cunoscute publicului, nu sunt doar vândute online sau ilegal sub diverse forme. Ar trebui o verificare mai amănunțită a intrării produselor în țară, a autenticității detergenților și a ambalării acestora. Până nu se iau măsuri stricte, fenomenul detergentului contrafăcut ia amploare și ‘murdărește’ România cu practici ilicite, dăunătoare tuturor: statului, producătorilor și vânzătorilor corecți, dar mai ales consumatorilor”, declară Gili Boruz, fondatorul companiei Bozo.
Produse contrafăcute sub mărci cunoscute
Acesta a mai spus că sunt vândute produse contrafăcute sub mărci cunoscute publicului larg, în unele cazuri din categoria premium. El a declarat că unele produse sunt vândute la preț mic pentru a scăpa repede de marfa produsă ilegal.
„Prin vânzarea de produse contrafăcute sunt aduse daune majore, statului prin evaziune fiscală, consumatorilor prin afectarea sănătății și comercianților cinstiți prin concurență neloială. De regulă, detergenții contrafăcuți sunt vânduți la preț mic, mult sub media pieței, pentru a scăpa repede de marfa produsă ilegal. În acest context, ca producător și comerciant care funcționează legal și plătește impozite și taxe la stat, este aproape imposibil să supraviețuiești într-o piață îmbâcsită de produse de marcă contrafăcute”, punctează Gili Boruz.
Autoritățile trebuie să ia măsuri
Antreprenorul le recomandă autorităților să ia măsuri urgente pentru a interzice reambalarea detergenților în alte ambalaje decât cele originale, furnizate de producători autorizați.
„Suntem pregătiți să colaborăm strâns cu autoritățile în vederea implementării acestei măsuri și să contribuim la promovarea unui mediu de consum sigur și transparent pentru toți consumatorii. De asemenea, încurajăm consumatorii români să cumpere și să consume produse din surse autorizate și de la producători locali autorizați care în cele mai multe cazuri oferă produse de o calitate mult mai ridicată decât multe produse aduse din alte țări. Reambalarea detergenților este o practică periculoasă și adesea folosită de către producătorii de detergenți contrafăcuți pentru a-i înșela pe consumatori. Utilizează rețete similare sau identice cu cele ale brandurilor de încredere, inducând astfel în eroare consumatorii și punându-le sănătatea și siguranța în pericol”, a mai menționat acesta pentru Adevărul.
Sursa: dreamstime.com