Ritmul alert al creșterii prețurilor afectează din ce în ce mai mult buzunarele românilor, în timp ce inflația din România rămâne cea mai mare în Uniunea Europeană
Inflația a ajuns în această lună la 7,4%, mâncarea s-a scumpit cu 15%, asta și din cauza majorării prețurilor combustibililor care au înregistrat chiar și două creșteri într-o singură zi.
Majorarea inflației a dus și la rate mai mari, iar reprezentanții Băncii Naționale spun că șansele ca acestea să scadă în următoarea perioadă sunt extrem de mici.
România are cea mai mare rată a inflației din Uniunea Europeană.
Este urmată de Estonia și Croația, iar la polul opus se află Danemarca, Italia, Letonia, Lituania și Finlanda. Rata inflației în țara noastră este de două ori mai mare decât media Uniunii Europene.
Procentul de 7.4% se reflectă în prețurile de la raft.
Carnea, peștele și brânzeturile s-au scumpit chiar și cu 15% în ultima perioadă.
Există presiuni inflaționiste, nu scăpam de ele. Sunt economiști care numesc asta inflație prin costuri. Avem materie prima, fiscalitate si aceste presiuni sunt acolo alături de deficitul bugetar și care nu rezolvă aceasta problemă”, a spus profesorul universitar de economie, Cristian Păun.
Nu doar inflația afectează prețurile alimentelor.
Prețurile carburanților cresc de la o zi la alta, mai ales de când au fost majorate accizele.
În ultima lună, prețul mediu al unui litru de benzină a crescut cu aproape 6 procente, ceea ce înseamnă că un plin este mai scump cu aproximativ 20 de lei.
Pentru un litru de motorină plătim cu 5,1% mai mult față de luna precedentă, iar un plin costă cu 18,5 lei în plus.
„Este foarte clar că în momentul când spunem că avem nevoie de bani la buget, fără a crește taxele efective, una din sursele cele mai eficiente este creșterea accizelor pe produselor petroliere, lucru care produce creșterea prețului la pompă”, a spus profesorul Ionuț Purica.
Toate aceste scumpiri pun tot mai multă presiune pe bugetele românilor.
Acest lucru se vede și într-un raport al Băncii Naționale, care arată că 200 de mii de români plătesc ratele cu întârziere.
Cei cu credite suportă tot mai greu costurile, iar BNR avertizează că ratele ar putea scădea doar odată cu inflația.
Astfel, și dobânda cheie ar putea ajunge la 6, de la 7%.
„Dobânzile vor rămâne sus cam tot anul, chiar dacă scad după jumătatea anului, scad foarte puțin. Se va vedea puțin în rate.
Chiar dacă BNR reduce dobânda cheie în dobânzile de la credite se va vedea și cu mai mare întârziere”, a spus director comparator bancar, Irina Chițu.
Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în cazul unui credit de 210.000 de lei, pe 25 de ani, calculat în funcție de ROBOR, rata lunară a crescut cu 730 de lei.
În ultima lună, s-a înregistrat o creștere de 218 lei.
În cazul în care inflația scade în următoarele două luni, rata ar putea ajunge la 1.353 de lei.