Un pensionar dintr-un județ transilvănean beneficiază de o pensie impresionantă de peste 50.000 de lei
Într-un județ din Transilvania, cea mai mare pensie aflată în plată este depășește 50.000 de lei, respectiv mai mult de 10.000 de euro. Un număr de 30 de pensionari speciali încasează în fiecare lună mai mult de 25.000 de lei.
Conform datelor Casei Județene de Pensii Alba (CJP Alba), în ianuarie 2024 existau un număr de 86.838 de pensionari, din care 86.655 sunt plătiți din bugetul asigurărilor sociale de stat iar diferența de 183 sunt plătiți din bugetul de stat.
Pensia minimă garantată este de 1.281 de lei, iar în județ, un număr de 16.669 de pensionari beneficiind de acest tip de pensie. Pensia medie în Alba, în ianuarie 2024, era de 2.422 de lei, iar cuantumul pensiei medii plătite din bugetul asigurărilor sociale de stat era de 2.393 lei, iar cel al pensiei plătite din bugetul de stat de 16.333 lei.
Mai concret, pensia medie a unui „pălmaș”, care a muncit o viață e de opt ori mai mică ca a unui „special”, care, în funcție de vârsta, există șansa să fie o persoană relativ tânără care s-a pensionat după numai 25 de ani lucrați în magistratură.
În topul pensiilor speciale din județul Alba conduce un fost magistrat, fost Procuror General al României, care încasează lunar o pensie de 50.359 de lei, peste 10.000 de euro/lună, de circa 50 de ori mai mare ca pensia minimă și de 21 de ori mai mare ca pensia medie din sistemul public, bazată pe contributivitate, potrivit ziarulunirea.ro.
Topul primelor 20 de pensii încasate în județul Alba, în luna ianuarie 2024:
- 50.359 de lei
- 37.828 de lei
- 32.725 de lei
- 32.650 de lei
- 32.650 de lei
- 32.261 de lei
- 31.872 de lei
- 31.473 de lei
- 31.095 de lei
- 31.095 de lei
- 31.095 de lei
- 31.095 de lei
- 30.278 de lei
- 28.867 de lei
- 28.666 de lei
- 28.600 de lei
- 28.083 de lei
- 27.824 de lei
- 27.462 de lei
- 27.167 de lei